Recent, o studioasă într-ale culturii populare m-a întrebat în ce măsură subiectul nostru comun este periculos, şi cum te poţi feri de mrejele sale, de multe ori apetisante. Am răspuns convenţional, făcînd apel la puţinii teoreticieni în domeniu cunoscuţi mie, printre care John Fiske, referindu-mă, pompos, la "înţelesuri rezistive" şi la detaşare ironică. După care, în aceeaşi zi, m-am dus, în orele de umplutură, din nou la deja cunoscutul Hungry Dragon, unde am comandat creveţi picanţi. Pînă aici, subiect epuizat în ediţia trecută. Datorită, însă, tocmai acestei fidelităţi, am primit un bonus (cuvînt tot mai des şi mai cu satisfacţie folosit). Acesta constă într-un cartonaş care are, pe o parte, patru căsuţe galbene, iar pe cealaltă, următorul text: "Sunteţi unul dintre clienţii noştri fideli. Primiţi acest cupon şi de fiecare dată cînd comandaţi de peste 70.000 lei, veţi primi o ştampilă pe una din căsuţele de pe verso. Cînd va fi complet "ştampilat" veţi primi gratuit unul din meniurile noastre. Fidelitatea trebuie răsplătită!" Fidelitatea - luată în sine, e o trăsătură nobilă, pe care n-o putem decît preţui. Pusă în contextul consumului într-un fast-food sau altul, îşi pierde serios din aură. Desigur că, în principiu, şi fidelitatea faţă de un local denotă tot constanţă, loialitate, trăinicie etc. Dar parcă toate acestea au altă rezonanţă cînd sînt raportate la un ideal, un principiu sau la o persoană; senzaţiile sînt, în asemenea cazuri, plasate dacă nu într-un plan abstract, măcar într-unul afectiv. În cazul fidelităţii faţă de un restaurant, instinctele primează; la care se adaugă o anumită dependenţă, dacă nu de vreun gust în sine, măcar de o oarecare atmosferă; sau, şi mai puţin profund ori motivat, doar rutina. Sigur, pot intra aici şi ataşamente (faţa de moaca suportabilă a chelnerului X sau faţă de politeţea

chelneriţei Y); în privinţa princi