În zilele cînd mai adăugam cîte un trandafir în buchetul vieţii scăpam furculiţa pe jos şi mama zicea că ne vor veni musafiri, şi musafirii apăreau şi, pe urmă, suflam în lumînări, în timp ce musafirii veniţi din cauza furculiţei mele cîntau "La mulţi ani!", şi le stingeam pe toate şi îmi mergea bine, tot anul. Ascultam atunci şi glumele lui tataia care spunea că mama, înainte să mă nasc eu, a spart o oglindă şi că din cauza asta sînt aşa de urît. Dar eu nu ştiam că glumeşte şi, ca să mă răzbun, luam ceaşca din care mama băuse cafea şi o spălam, aşa ca să nu mai poată tanti Lili să vadă semne în ea şi să-i zică mamei că o să cîştige mulţi bani sau că o să plece la drum lung - altceva nu ştia să spună. Oricum, vedeam eu mai bine, minţea pentru că pe fundul ceştii nu erau decît nişte puncte, care, uneori, semănau cu nişte cai, dar în nici un caz cu drumuri sau bani. Iar cînd ieşeam afară o ascultam pe Tanti Mama lu' Mihai care ne povestea de ce i-a mers rău toată ziua, pentru că îşi pusese un ciorap pe dos, în timp ce noi ne absolveam de păcate îndreptînd unul spre altul cuţitele făcute din cartoane. Mai tîrziu suportam palmele peste ceafă date de bunica cînd îmi uitam caietele de matematică şi mă întorceam din drum, iar cînd mă întorceam de tot, mort de foame, suportam şi teoria cum că pîinea nu trebuie pusă invers căci n-o să am parte de ea toată viaţa, deci am să mor de foame într-un război. Şi mai tîrziu cînd nu mai trăgeam fetele de codiţe ca să se facă urîte, luam un fir de păr de pe puloverul meu şi mă întrebam al cui e (că eu

nu eram blond şi nici nu mă pupasem cu vreo fată blondă) şi le întindeam şi ziceam alfabetul şi la ce literă ajungeam, fata aia mă iubea. Dar îmi ieşea întotdeauna M sau N sau R şi niciodată I de la Iuliana pe care o iubeam cu o dragoste neîmpărtăşită, după cum spunea şi firul de păr, în timp ce doar Mirela sau Nicoleta sau Ra