Numărul ziarelor "centrale", vreo duzină, care apar în România este probabil unul dintre cele mai mari din Europa, dacă nu cumva chiar cel mai mare. În mod cert este considerabil superior, de pildă, celui din Franţa, ca şi celui din Germania şi Italia, pentru aceste două ultime ţări, una stat federal, alta foarte regionalizată, fiind însă mai potrivit să se folosească termenul de "ziare naţionale". Cu toate acestea, tirajul zilnic total al cotidienelor "centrale" româneşti se situează, la un calcul aproximativ, sub un milion de exemplare, unele dintre ele, şi nu puţine, fiind cu totul confidenţiale. Prin ce miracol vor fi supravieţuind, nu se ştie, deşi poate că n-ar fi cu totul neinteresant de aflat; este însă evident că pomposul atribut de "cotidian central" nu are, în cazul a peste jumătate din numărul ziarelor ce trec drept "naţionale", decît o semnificaţie pur topografică. Ele sînt "centrale" numai întrucît apar la Bucureşti, în Capitală, deşi statistic nu acoperă nici măcar nevoia de informare şi lectură a unui singur sector, fie el şi cel cu populaţia cea mai redusă. Abundenţa de faţadă a presei cotidiene româneşti pare a ţine de potemkinism. Înşelătoarea luxurianţă cantitativă, fiindcă e una de titluri, a cotidienelor centrale româneşti este dublată de o la fel de înşelătoare luxurianţă de conţinut. Cine citeşte toate cele zece-douăsprezece "ziare centrale" apărute într-o zi la Bucureşti are mai întîi şi în mod acut sentimentul straniu că fiecare dintre ele a apărut în altă zi decît celelalte şi chiar în altă ţară. Se întîmplă foarte rar ca un eveniment socotit important de un ziar să fie selectat ca atare de încă alte două sau trei; desigur, s-ar putea să fie reflexul unei năpraznice, irepresibile manifestări a spiritului creator naţional, fapt este că în vreme ce ziarele occidentale dintr-o zi au pe prima pagină cam aceleaşi subiecte, în jurnalistica