In ultimii ani, cei mai multi profesori ai universitatilor iesene se plang de nivelul din ce in ce mai scazut al generatiilor care se prezinta la usile salilor de curs, pentru accesul in lumea buna a marii culturi. Lipsuri semnificative in pregatirea de specialitate, si mai substantiale in cultura generala. Cei de la stiinte umaniste nu dispun de lecturile minime, sau nici n-au auzit de numele unor clasici in domeniu, spun profesorii de acolo; cei de la stiinte exacte n-au exercitiu si nu cunosc notiunile de baza, completeaza ceilalti dascali. in definitiv, goluri serioase... Si, totusi, aceste generatii vor ajunge, inexorabil, in fruntea maselor, pentru ca nu s-a inventat inca nemurirea pentru cei de azi. in schimb, s-a inventat semnul de intrebare (?) care se pune la finalul propozitiei in care apar vocabule ca viitor sau Romania.

Fenomenul este, de altfel, la indemana oricarei persoane pentru a fi observat. Indiferent de opinia celor cu pretentii filosofarde, care vorbesc de modernitate, indiferent cum s-ar ajunge la ea, nu se poate trece peste aspectul acesta banal, care ne spune ca prin cultura ne-am format ca natiune si am trecut prin istorie. Ca aceasta cultura a insemnat, multe secole, traditii si obiceiuri anonime, respectate cu strictete de membrii comunitatii, sau ca a devenit mai apoi ideologie care a orientat masele, ea a fost, oricum, pusa sub semnul valorilor esentiale ale individului, valori care nu tin de perioada si timp. Ca la ora actuala exista o degringolada a acestor valori, si ca regimul socio-politic al finalului de mileniu se straduieste voit sau nu sa le anihileze, este un fapt adevarat. Dar ca efectul lor va fi cu siguranta desolidarizarea oamenilor si pierderea sentimentului apartenentei la neam si la istoria lui, devine pericolul cel mai mare pentru soarta generatiilor urmatoare. Graba de a recupera timpul pierdut sub comunis