Scrisoarea saptamanii. Nana Ioana si revista "Formula As". Nana Ioana din Sapunari n-are carte. N-a ajuns niciodata sa deseneze litere pe hartie. Degetul inmuiat in cerneala ii este iscalitura de cand se stie si pana in ziua de azi. Nu ii este rusine si zice: "Iscalesc ca-n biraul populatii, maica!"....
Scrisoarea saptamanii
Nana Ioana si revista "Formula As"
Nana Ioana din Sapunari n-are carte. N-a ajuns niciodata sa deseneze litere pe hartie. Degetul inmuiat in cerneala ii este iscalitura de cand se stie si pana in ziua de azi. Nu ii este rusine si zice: "Iscalesc ca-n biraul populatii, maica!". Tot ce a invatat a fost din munca si nu-s putine lucrurile pe care le stie. Scoala ei este scoala vietii. Intelepciunea a dobandit-o crescandu-si cei cinci copii si pe copiii copiilor ei, un puhoi de nepoti, pe care cateodata ii mai incurca, si crescand intruna rate si gaste, ingrijind o vacuta si un magar.
Ioana vorbeste putin: "La ce sa vorbesc, cand am maini sanatoase?". Adica, daca vreti sa aflati ce-i cu mine, uitati-va la ce fac. La munca ei fara preget, la felul in care-si spoieste casa in alb, ori de cate ori se apropie sarbatorile, la truda ei prin ograda, fara inceput si sfarsit. Numai cand aude plangand de ingropaciune clopotul bisericii de pe deal, se opreste, isi face cruce si cu ochii (in care viata a avut grija sa nu razbata zambetul prea des) ridicati spre cer, intreaba: "Cui i-o mai fi fost dat sa termine cu munca?". Asa intelege ea moartea. Cand te duc de te-ngroapa e ca nu mai muncesti. Te odihnesti, in sfarsit. Si fiindca vorbim despre odihna, duminica si in zilele cu rosu in calindar, Ioana iese la poarta, rusinata nevoie mare, se-asaza jos, pe un tol, alaturi de alte vecine, ascultandu-le, cuminte, pe fiecare, ce spun. De intrat in vorba, rar si putin. Marea ei problema este cum sa-si tina mainile. Pur si simplu,
