Pe Urmele Lui Zamolxis. - Legenda si adevar la Polovragi -. Stancile se arcuiesc peste apa Oltetului ca "gigantice portale". Sus, in "drumul de nouri", se intinde platoul Cetatii Arcina. La intrarea in cheile stramte isi inalta turlele Manastirea. Nu departe, carari pieptise duc spre Pestera. Precum o...
Pe Urmele Lui Zamolxis
- Legenda si adevar la Polovragi -
Stancile se arcuiesc peste apa Oltetului ca "gigantice portale". Sus, in "drumul de nouri", se intinde platoul Cetatii Arcina. La intrarea in cheile stramte isi inalta turlele Manastirea. Nu departe, carari pieptise duc spre Pestera. Precum odinioara Poetul, privitorul de azi se lasa cucerit de acest templu "unde secolii se torc" si unde oamenii sunt aceiasi, sub umbrare de legenda, de cateva mii de ani. Este templul Polovragiului, unic spatiu, in care mitul, istoria si credinta "isi raspund" cu indulgenta si se completeaza reciproc. Locuri precum acesta nu sunt prea multe pe pamant.
"La daci", in puterea noptii
"Intr-o seara de vara, sa tot fie cinci ani de atunci, vacile noastre nu s-au mai intors din munte. Cu spaima in suflet ca ar putea sa le sfasie jivinele padurii, am pornit in cautarea lor. Am batut toate pajistile si coclaurile unde ma gandeam ca ar putea sa se opreasca. M-a prins miezul noptii strigandu-le. Infierbantata de urcus, cantand si haulind sa-mi treaca de urat, m-am trezit pe padesul alb, calcaros, pe care mi-am facut veacul in tinerete, ca lucratoare cu ziua pe santierul Cetatii Dacice. Doamne, cum mi-a zvacnit inima in piept! Ajunsesem atat de departe de sat! Sa-ti fie de invatatura, Lenuto, sa nu mai pleci singura in creierii muntilor taman in iulie, cand lumina lunii mai mult te ameteste de cap, decat sa-ti arate calea! Ca, odata rasarira, baiete, dintre stancile plesuve, umbre lungi ca nuiaua de salcie. Smocuri de paioaga pareau
