Teatrul National Cluj; sala Euphorion; Declaratie de Tudor Musatescu; one woman show cu Elena Ivanusca.
(Decorul noii premiere a nationalului clujean, gindita de Anca Bradu cu o piesa de Ödön von Horvath, Povestiri din padurea vieneza, este semnat de Horatiu Mihaiu. O strada larga cu cladiri in nuante de griuri, cu usi inalte si balcoane abia descifrabile amintind de-un tablou de De Chirico, in care umbrele personajelor se lungesc misterios... Dar in acest spatiu bine echilibrat, atit ca structura cit si d.p.d.v. coloristic, este „implantat“ un ditamai elefant aurit urcat, pentru a fi si mai impunator, pe-un podium. Ceva mai „enorm“ nu se putea! Iertata-mi fie perplexitatea. Datorita ei, perplexitatii, eu am numit mamiferul drept elefantul troian cu aspect de svaiter... deoarece are burdihanul gaurit precum celebrul produs elvetian. In burta respectiva, cei de la Ariel – Tg. Mures ar fi capabili sa conceapa un spectacol... Acest enorm element de decor pur si simplu strica orice echilibru, armonie ori simetrie iar daca mi se va spune ca nici nu-i nevoie de asa ceva atunci la fel de convins voi afirma: poleitul elefant troian cu aspect de svaiter strica si orice... dezechilibru, dizarmonie, asimetrie... Strica tot.
Cred ca oamenii de scena l-au uitat acolo, dintr-alt spectacol, unul de opera, eventual. Asta ar fi unica explicatie. La talpile sale cele groase, actorii isi interpreteaza rolurile, se agita, se zbat si-ntregul lor efort, linga pachiderma gaurita, aduce cu miscarile unor furnicute. Desigur, la un moment dat se rosteste cuvintul elefant, ca o parere, aluzie, ca un simbol, semn, ca o metafora, ceea ce, insa, nu-i motiveaza deloc „enorma“ intruchipare scenica. Am aflat ca autorul, mort de tinar, este cu succes jucat in Occident, mai ales in Germania. Anca Bradu, o fina analista a textelor blagiene, a avut ambitia sa insceneze
