Am vorbit altă dată despre preferinţa limbajului familiar-argotic actual pentru prepoziţia pe, care şi-a extins uzul, ajungînd să substituie în anumite construcţii alte prepoziţii admise de limba literară: de la circumstanţialele pe ştrand, pe ştrase, pe centru, pe tren - pînă la o formulare de genul "are bani pe el". O extindere asemănătoare poate fi urmărită şi în cazul prepoziţiei la - al cărei specific colocvial se manifestă mai ales prin apariţia în construcţii modale. Valorile obişnuite şi cele mai numeroase ale prepoziţiei la sînt cele spaţiale; le urmează ca importanţă şi frecvenţă cele temporale, precum şi cele abstracte, cu sens derivat din plasarea spaţială sau temporală: în primul rînd exprimarea ocaziei sau a scopului, dar şi a relaţiei sau a instrumentului. Construcţiile modale cu prepoziţia la sînt totuşi destul de puţine. Unele au fost calchiate după franceză - la pas (fr. au pas), la trap, la galop; la discreţie (à discrétion), la perfecţie (à perfection). Cele populare provin din evoluţia semantică a unor circumstanţiale de loc sau, în sens larg, de la indicaţii spaţiale, vizuale, eventual instrumentale: a fi la strîmtoare sau la ananghie; a ajunge la ţanc; a fi (prieten) la cataramă, la toartă; a fi cu cineva la cuţite etc.

Lista construcţiilor familiar-argotice cu prepoziţia la e destul de bine individualizată şi conţine mai multe categorii semantice. Una e mai puternic legată de ideea de scop, prezentînd acţiunile ca făcute fără o intenţie precisă, fără o planificare: la nimereală, la plesneală/plezneală ("N-aţi observat că nu are nimic scris în faţă...? Totul la plezneală", Adevărul 403, 1991, 1); modelul său sintactico-semantic ar putea fi la întîmplare (probabil calc din fr. au hasard, mai ales că primele sale atestări alternează cu cele ale unei variante şi mai apropiate de modelul sintactic francez: la toată întîmp