Dacă e să privim anul care a trecut şi din punctul de vedere al valorificării mediatice a actului artistic, de la simpla lui întîmpinare gazetărească, mai mult sau mai puţin ocazională, şi pînă la reflectarea şi analiza sistematică în publicaţii de specialitate, lucrurile nu stau chiar atît de rău. în ciuda precarităţii resurselor financiare, revistele de artă s-au înmulţit, numele comentatorilor s-au diversificat, iar numărul lor a crescut şi el semnificativ. La puţină vreme după ce fostul Centru Soros pentru Artă Contemporană, actualmente Centrul Internaţional pentru Artă Contemporană, a scos revista Artelier, la Cluj a apărut, sub conducerea lui Timotei Nădăşan, varianta românească a cunoscutei reviste maghiare Balkon, iar un grup de arhitecţi a construit - şi termnenul trebuie luat ca atare -, ceva mai tîrziu, impozanta revistă Octogon. Toate aceste june vlăstare ale publicisticii româneşti apar pe o piaţă care s-ar fi putut numi, fără nici o sfială, pustie, dacă tot un grup de arhitecţi, coordonat de Arpad Zacky, căruia i s-au asociat apoi şi cîţiva tineri critici de artă, nu s-ar fi încăpăţînat să editeze, de aproape un deceniu, revista Arhitext care, ani de zile, a ţinut loc şi de revistă de artă. Uniunea Artiştilor Plastici însăşi, în pofida crizelor de toate felurile pe care a fost nevoită să le parcurgă, a scos, chiar de la începutul mandatului noului său preşedinte, Alexandru Ghilduş, noua serie a revistei Arta pe care a reuşit, în scurt timp, să o redea circuitului public cu întreaga autoritate a memoriei istorice şi cu toate avantajele unei reconstrucţii din temelii. Pînă acum au apărut deja două număre, ambele excelente, graţie cîtorva romantici întîrziaţi, cum ar fi Adrian Guţă, Aurelia Mocanu, Oana Tănase, Olimpiu Bandalac şi Horia Avram, care s-au abătut de la treburile lor curente şi s-au supus, îndelung şi gospodăreşte, unei munci pe cît de di