Editura Fundaţiei Culturale Române publică, în limba engleză, cartea criticului Eugen Negrici, Literature and Propaganda in Communist Romania, care poate stîrni, în egală măsură, interesul publicului străin - confruntat dintr-o dată cu o realitate atipică, în genul celei surprinse de Czselaw Milosz în Gîndirea captivă, dar şi noii generaţii de cititori autohtoni, care nu au parcurs, din fericire pentru ei, experienţa totalitară. În plus, va trebui ca cercetătorii fenomenului literar, la rîndul lor, să ţină seama de numeroasele clasificări şi clarificări pe care criticul le propune în această carte. Totuşi, aspectul cel mai interesant rămîne stilul participativ, faptul că aproape toate consideraţiile autorului au fost filtrate prin propria experienţă, ceea ce explică remarcile incisive, sarcasmul şi inerentele resentimente (de altminteri, într-o succintă notă, criticul precizează că ar fi preferat el însuşi să-şi fi adunat ideile doar din cărţi).

Premisa de la care se porneşte este că nimic nu poate fi explicat normal într-o literatură apărută sub presiunea unui regim totalitar; direct sau indirect totul trebuie privit ca o replică, ca o reacţie de autoapărare şi, în ultimă instanţă, ca un mijloc de supravieţuire. Demonstraţia apelează la argumente ce ţin de competenţa istoricului literar (trecerea în revistă a celor patru decenii de agitaţie şi propagandă, de la faza fundamentalistă a regimului comunist pînă la cea a naţionalismului ceauşist, cu tot cortegiul de fenomenele aberante, inclusiv panorama stranie pe care o oferă literatura acelor ani), dar şi la argumente care ar putea constitui apanajul celor preocupaţi, ca Raoul Girardet, de pildă, de sondarea imaginarului politic, şi, în ultimă instanţă, de configurarea unei posibile istorii a mentalităţilor. De asemenea, analiza statutului scriitorului în totalitarism, ocupă un spaţiu extins în carte; se