Filigrane adună reflecţii, eseuri, amintiri, articole ale unei autoare cunoscute: Mariana Şora. "Micile proze" sînt adunate în mulţi ani, toate avînd în comun "un anumit mod de alcătuire, mai bine zis o anumită modalitate a dezbaterii: un ton jucăuş, aparent uşurel, nu fără contingenţe cu filozofarea, avînd deci o "subţirime" şi o configuraţie asemenea unor figuri de artă plastică făcute dintr-o reţea de sîrme" (p. 5).

Articolele sînt diverse, reflecţiile neocolind problemele estetice cum ar fi actualitatea în artă (cu atît mai mult cu cît articolul a fost scris în anii '40 şi dincolo de scenele eliberării Parisului ne gîndim la arta angajată şi un alt fel de eliberare la Bucureşti), sau receptarea: dacă teatrul este sau nu un amuzament, în ce măsură noutatea favorizează sau nu plăcerea lecturii, sau ce este un scriitor, dacă a fi scriitor se învaţă, plăcerea recitirii unei cărţi ş.a.

Sînt în majoritate teme "înalte", numai prezenţa actualităţii în artă a fost motiv de dezbatere în cultura română atît înainte de 1947, cît mai ales după, şi încă este. Ca o contradicţie, aparentă, autoarea aminteşte, cu partipris, etimologia diletantismului ("diletant este înainte de toate cineva care, ţinîndu-se de o treabă, se delectează în loc să trudească cu sudoarea frunţii", p. 36). Dar "dragostea de toate şi de totul, atît de nestatornică în aparenţă, este o căutare, atît la suprafaţă cît şi în străfunduri, a ceea ce fiecare lucru tăinuie şi destăinuie". Cu alte cuvinte, ceea ce atrage cel mai mult la aceste reflecţii este felul nepretenţios în care o temă "serioasă" devine pretext pentru o "bucurie măruntă". Discuţia are dimensiuni umane: ce reacţie are un vizitator, chiar contemporan, în faţa tabloului lui Delacroix, Libertatea călăuzind poporul, cum erau (sînt încă) spectacolele de teatru în Paris, cum redescoperim cărţile pe care le iubim, ş.a.m.d. Iar pr