Aţi observat cum au virat-o televiziunile? Aţi văzut cum şi-au schimbat faţa marile cotidiane? Sesizaţi modificarea de ton din emisiunile radio? Eu, da! Ca prin miracol, o dată cu înscăunarea lui Adrian Năstase, România are alte priorităţi. Nu pozitive, să fie clar. Mai întâi, popularizarea sinistrei moşteniri constantinesciene - o moştenire nu chiar atât de grea, de vreme ce, financiar, statul (spre deosebire de cetăţean!) stă binişor, şi de vreme ce noua comenduire e destul de dornică să-i recupereze pe unii dintre pilonii vechiului regim - în frunte cu Mugur Isărescu! Ceea ce nu e tocmai rău!
Apoi, diversiunea cu seceta: reporteri ce ne turnau poveşti apocaliptice despre Sahara carpato-danubiană, emiţând din puţuri înfricoşătoare, dominate de ecoul lugubru al "trimişilor speciali", sunetele agonice ale propriilor gâtleje uscate. Au urmat, şi mai continuă, imaginile insuportabile cu copii înfometaţi, violaţi, omorâţi de părinţi, într-o escaladare insuportabilă a canibalismului. Placa penibilă cu "ne denigrează străinătatea" a fost înlocuită cu brio de una a autodenigrării. Nu sunt, fireşte, pentru ascunderea adevărului: adevărul trebuie spus cu orice preţ. Dar parcă se mai întâmplă şi altceva decât tăieri de beregate, atacuri la furgonete cu bani şi escrocherii cu bilete loto. Iar dacă nu se întâmplă, cu atât mai trist!
Telejurnalele ce se substituie rubricii "violuri şi decese" ne plasează nu doar într-o lume exclusiv infracţională, ci şi într-un minorat existenţial - în animalitatea pură. Aş fi fost mult mai curios să aflu de la Televiziunea de stat, de pildă, imagini ample cu Ion Iliescu delirând la Focşani despre "moftul" numit proprietate privată. Aş fi vrut să-l admir combătând ideea privatizării băncilor şi, desigur, mi-ar fi făcut enormă plăcere să-l văd răfuindu-se cu Banca Mondială şi cu FMI-ul tocmai când trimişii săi se căciulesc în
