Literatura din perspectiva teoriilor celor mai recente asupra mecanismelor expresiei, din perspectiva funcţiilor şi canalelor de comunicare, din perspectiva istoriei mentalităţilor, a sociologiei, a retoricii şi a filosofiei actului expresiei, totul cu o impresionantă acribie intelectuală, aplicat pe poezia şi proza paşoptistă şi postpaşoptistă, iată subiectul tezei de doctorat a profesorului Liviu Papadima. Dar cartea tratează degajat şi spiritual chestiuni de teorie a literaturii accesibile în mod normal numai omului de litere. O carte "grea" şi cu pretenţii elitiste în fond, fermecătoare şi rafinată ca stil, seducătoare în idei şi atent frivolă, ca o causerie.

Discuţia are întotdeauna un background teoretic solid şi clar argumentat, după care particularităţile aduse în prim plan sunt problematizate şi deschise controversei. De pildă, capitolul Încurcături platonice ia în discuţie poezia şi proza din perspectiva categoriilor pragmatice. Se pot identifica virtualităţi de comunicare specifice la nivelul tripartiţiei tradiţionale epic-liric-dramatic? Răspunsul, dat la niveluri teoretice diferite, acest răspuns aduce în lumină abordarea literaturii din perspectiva foarte modernă a comunicării, derivată ea însăşi din structuralismul francez, din poststructuralişti, formalişti şi postmdoerni. Speciei jurnalului de călătorie i se aplică o logică a hibridului, a amestecului genurilor, iar exemplele vin din Bolliac, Ion Codru-Drăguşanu, Negruzzi, Alecsandri. Iarăşi interesantă problema fiziologiilor (Fiziologia provinţialului (Negruzzi), Fiziologia nasului (Heliade) şi a raportului acestor specii "nearistotelice" cu literatura.

Raportul eu-tu, narator-narator, "cititor abstract, implicit, înscris sau vizat", şi cam săracele lor avataruri textuale în proza paşoptistă, adresarea ploconită către cititor şi atmosfera intelectuală a epocii, cu preferinţe snoa