Poezia

Şi-această bizară îndemînare

a neputincioasei puteri

artificială viaţă cu temă dată

sintagme ce se-ncheie cu nasturi

suflet fierbînd cum un ceai.

Ce vreţi

Ce vreţi aceasta-i pilda

care nimic nu mai înseamnă

ziua lungă a unui deget uitat în deşert

apa care suferă-n cană

ascunsă-n adîncimi rînduiala

ca bombele pline de zahăr

ca exploziile distrugînd edificiile vîntului

mlaştini legate cu frînghii aidoma unor tauri nărăvaşi

plămîni luîndu-şi zborul aidoma unor acvile

izvoare aţipind pe pumnul tău închis

asemeni unor fluturi.

Ce aberaţie

Ce aberaţie ivirea dimineţii

din gura viperelor ies trenuri

trenurile se opresc într-un şemineu

în şemineu se-aprinde focul

în foc sternurile noastre aprinse troznesc cum vreascuri.

Această energie

Această energie a privirii

care deflorează oglinda.

Scîncete care cad

Scîncete care cad dincolo de lucruri

unelte atît de fragile încît

nu trebuiesc nimănui

rindele care subţiază văzduhul

ciocane care bat în lumină

şi noi unde rămînem?

în aceeaşi iarbă măruntă cum un scris

întrebîndu-ne din ce e făcut sufletul -

din culori şi din umbre

şi din cîte-o sclipire de-atenţie

care vine pe neaşteptate.

Mai neverosimilă Moartea

Mai neverosimilă e Moartea decît învierea

de-o mie de ori mai grea

căci e ca o scrisoare de-o mie de ori împăturită

scrisă într-o limbă pe care n-o cunoşti

pe care trebuie s-o citeşti cu ochii închişi

dar învierea se-aţine pe-alături

cum un aparat de proiecţie @