La 10 ani de la înfiinţarea dinamicei sale companii CASTEL FILM, excelentul operator Vlad Păunescu convertit la manageriat revine în atenţia generală, coproducător alături de Butch Kaplan al filmului Dark Prince: The True Story, distribuit de România Film. Vlad Ţepeş - adevărata istorie ar fi (şi) un pariu personal pentru reabilitarea personajului de care-l leagă pe Vlad Păunescu originea şi - evident - patronimicul! Domnitor al Ţării Româneşti în trei rînduri (1448, 1456-1462, 1476), Vlad Ţepeş a incendiat imaginaţia contemporanilor, în 1462 semnalîndu-se apariţia în limba germană a faimoaselor "Povestiri despre Dracula voevod", apocrife cărora li se va adăuga şi o culegere de anecdote. În plin romantism autohton, Bolintineanu scrie despre controversatul erou de notorietate, iar Hasdeu îi consacră un studiu cu implicaţii istorice, etnografice şi psihologice, "Filosofia portretului lui Ţepeş". Petre Ispirescu speculează fondul popular, iar Radu Gyr îi dedică o Baladă. Merită semnalat de asemenea romanul epistolar "Plîngerea lui Dracula" conceput de Corneliu Leu ca o sumă de scrisori trimise lui Ştefan cel Mare de către Vlad Ţepeş din închisoarea Visegrad. Teribilul cutremur din 1977 a coincis cu premiera absolută a piesei "Răceala" căreia i se va adăuga, un an mai tîrziu, şi "A treia ţeapă", Marin Sorescu propunînd o insolită perspectivă metafizică.
În economia cinematografiei mondiale, personajul acesta istoric a ţinut afişul întotdeauna, chiar dacă a fost mistificat ori nici măcar numit ca în cazul capodoperei lui Murnau Nosferatu. În 1930 actorul de origine maghiară Bela Lugosi contribuie la propulsarea unei serii de pelicule de succes, eroul urmînd a fi resuscitat în 1958 de Christopher Lee. Printre interpreţii notabili s-au mai numărat Louis Jourodan, Klaus Kinski şi, nu în ultimul rînd, Ştefan Sileanu, protagonist în producţia românească realizată î