Personajul principal al acestei scurte povestiri este un Trabant, fabricat în 1972, cu o caroserie de-un alb-cenuşiu (iniţial culoarea untului), cu roţile dezumflate, cu parbrizul crăpat pe diagonală, cu motorul depozitat pe bancheta jerpelită din spate, cu un volan care scîrţîie la fiecare atingere, cu pedala de frînă care, surprinzător, încă îşi face datoria, fără schimbător de viteze, însă cu un claxon în perfectă stare de funcţionare, cu un sunet puternic şi răguşit. Trabantul, B 03 XFY, lîncezeşte de zece ani, parcat în faţa unui bloc de opt etaje, din cartierul Lacul Tei. Nu pare deloc intimidat de prezenţa celor cîtorva maşini cu care se întovărăşeşte: un Opel, două Dacii Nova, un Matiz şi un Cielo. Pentru B 03 XFY fiecare zi se scurge la fel, identică cu celelalte, într-o tăcută aşteptare a unui "ceva" nedefinit care s-a pierdut, cu mult timp în urmă, pe un drum lăturalnic. Dar... în viaţa oricărui Trabant din '72, trebuie să existe un "dar". Proprietara, o femeie uscată şi căruntă (locatară la parter, în blocul cu opt etaje): " - Florine, ia-l băiatule, că io nu mai am ce face cu el! Vreau să mă scap! E drept, mi-a fost de folos, drăgălaşu', dar acu' şi-aşa am destule probleme cu Dacia asta pă care am luat-o vara trecută..." Florin, inginer electronist, un tip pe la 30 de ani, cu un chip jovial şi cu o burtică simpatică "de la bere" îl cercetează circumspect pe XFY. " - Sigur va merge?" Proprietara (jignită): " - Cum să nu meargă?! Îţi zic io, o asemenea maşină nu te lasă aşa uşor... Ia-l, Florine, că are R.A.R.-ul făcut, mai bagi un milion în el şi e ca nou! Io i-am zis lu' Costel că mai bine rămîneam cu Trabantu', în loc să ne complicăm cu amărîta asta de Dacie... Tot timpu' trebe să stai la fundu' ei, s-o bibileşti... Cu Trabantu' n-ai treabă, maşină solidă, ţine la drum lung..." Costel apare cu o pompă în mînă. I-o dă lui Florin care începe să um