DEX-ul denumeşte civismul drept o atitudine, zel, devotament de care dă dovadă un bun cetăţean. Cît priveşte atitudinea civică, ea ar fi o noţiune legată de cetăţean. Greu de respins aceste definiţii şi nici nu e necesar. Corectitudinea lor semantică e neîndoielnică. Să spun mai întîi că se ajunge greu şi tîrziu la realizarea acestor stări atitudinale care, odată atinse, înseamnă că acea ţară sau acel oraş a atins un grad înalt de civilizare. Se dobîndeşte acea atitudine prin lecturi? Nu numaidecît. E rezultatul, mai curînd, al unei educaţii individuale şi colective care, în final, ajunge la un ideal spirit cetăţenesc. E aceasta şi o expresie a democraţiei, în sfîrşit, cucerită? Un răspuns dintr-o singură linie e, aici, imposibil de dat. Şi aceasta pentru că sferele celor două noţiuni nu se confundă. Aici intervine, cred, hotărîtor, atitudinea politică a individului (cetăţeanului). Şi unde avem de a face cu politicul diferenţierile nu întîrzie să-şi arate colţii. Dar atitudinea politică nu e, şi ea, rezultatul, unei culturi? Cred că da. Numai ca această cultură, să-i spun cetăţenească, se constituie din lecturi asimilate şi din stări de spirit colective sau ale colectivităţii. Revenind la definiţia DEX-ului, de la care am pornit, nu se poate nega, în principiu, devotament şi chiar zel pentru treburile cetăţii din partea unui cetăţean cucerit de ideologiile politice totalitare de extremă dreaptă. Ba chiar, de cele mai multe ori, acel zel pentru treburile cetăţii al insului (cetăţeanului) de extremă dreaptă atinge cote maxime, cerînd chiar purificarea cetăţii de factorii alogeni. Exemplele nu ne lipsesc. Cuziştii sau legionarii, la noi, nu dovedeau, oare, civism? Nu cereau ei, pînă la saţietate, apărarea cetăţii proprii (specifice, autohtone) de elementele alogene, cu deosebire evreii? N-a cerut mareşalul Ion Antonescu purificare cetăţii (a ţării) de elementul a