Daca nu intram in NATO si americanii desfasoara scutul anti-racheta, riscam vecinatatea unei Rusii care va incerca sa recupereze un deficit strategic Echilibrul strategic mondial in perioada Razboiului rece, supranumit si "echilibrul terorii", se baza, pina la inceputul anilor '80, pe un scenariu de atac-contraatac nuclear intre SUA (NATO) si URSS asemanator celui descris in cele ce urmeaza. Eu stiu ca in cazul in care administrez inamicului prima lovitura, indiferent de cit de masiva ar fi aceasta, deci de cit de mult i-ar distruge din arsenalul de riposta nucleara, este aproape sigur ca acestuia ii mai ramine la dispozitie o capacitate nucleara strategica reziduala cu care, la rindul lui, imi poate administra o lovitura puternica, nu impotriva bazelor militare, ci impotriva marilor orase. Or, eu nu pot sa imi asum riscul unei asemenea lovituri, consecintele fiind inacceptabile din punct de vedere uman si politic. Riscul pe care mi l-as asuma administrind prima lovitura este cu atit mai mare cu cit eu sint obligat si militar si moral sa distrug tinte militare, in timp ce inamicul nu are de ales decit sa imi distruga orasele. Existind de o parte si de alta a Zidului Berlinului, aceasta perceptie a garantat pacea globala in anii Razboiului rece. Pentru ca "echilibrul terorii" sa poata totusi functiona mai era nevoie de crearea unui paradox strategic intentionat: fiecare dintre cele doua superputeri sa fie complet vulnerabila la un atac cu rachete din partea celeilalte. In consecinta, in 1972, SUA si URSS au semnat un tratat anti-balistic (ABM) prin care se obligau sa nu construiasca sisteme strategice de aparare antiracheta. Dupa cum sustine astazi presedintele rus Vladimir Putin, acest tratat a devenit "piatra unghiulara" a stabilitatii strategice. Acesta este contextul in care la inceputul anilor '80 apar totusi schimbari importante in planificarea militara de la Wa