Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Am muncit, am perseverat si am invins"

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 11 februarie 2001 ·

•Declara profesor Mircea Rusu, presedintele fundatiei "Sf. Apollonia"

Rep.: Cum apreciati acest eveniment?

M.R.: Este pentru noi o bucurie deosebit de mare ca, in fiecare an, cu ocazia zilelor Sfintei Apollonia, sa facem si o manifestare stiintifica. In acest an am organizat o sesiune cu totul deosebita, dat fiind ca implinim zece ani de activitate. Beneficiari ai acestor comunicari stiintifice, rod al unor cercetari clinice si de laborator, vor fi atat studentii nostri, cat si medicii si cadrele didactice. As vrea sa mai evidentiez faptul ca prezenta a fost deosebit de mare, avem o serie de personalitati atat din tara cat si de peste hotare, precum prof. Rumelioti, presedinta Societatii Elene de Implantologie, care este, de asemenea, poet si pictor, prof. Polydorou, prof. Gelis, care va prezenta o serie de studii experimentale pe animale, prof. Heinrich din Germania, care este intotdeauna alaturi de noi, unul dintre cei mai mari implantologi din Europa. De asemenea, sunt prezenti colegi din tara, prof. Firu, o personalitate in lumea medicala, prof. Slavescu, decanul Facultatii de Stomatologie din Bucuresti. Cu prilejul acestor manifestari se vor decerna diplome colegilor care au participat, acestea fiind creditate de Colegiul Medicilor, iar la sedinta de deschidere s-au acordat diplome de cavaleri ai ordinului "Sf. Apollonia" oaspetilor straini, dar si celor din tara.

Rep.: Cum ati putea caracteriza cei zece ani care s-au scurs de la infiintarea "Apolloniei"?

M.R.: Noi am avut de infruntat foarte multe obstacole in acesti zece ani, existand chiar unii colegi care nu au vazut cu ochi buni infiintarea acestei universitati particulare, care vine sa umple un gol in invatamantul nostru, pentru ca le oferim si noi tinerilor inca o posibilitate de a-si face o profesie. Am fost impreuna cu profesorul Burlui si cu alti colegi acum zece an

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 59 minute
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 3 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

MApN dezminte o nouă știre falsă care circulă în mediul online privind suspendarea unor drepturi salariale pentru militari: „E o tehnică de manipulare”

Libertatea acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a dezvăluit o tentativă de dezinformare online legată de drepturile salariale ale militarilor. Potrivit News.ro, o postare falsă susţinea suspendarea unor beneficii începând cu 1 iunie.

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 8 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 3 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

George Simion: Nu vă certaţi cu prietenii, cu familia. Era foarte uşor să câştigăm alegerile doar arătând imagini din timpul pandemiei

HotNews acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a transmis un mesaj pentru susţinătorii săi şi i-a îndemnat să nu se certe cu prietenii, cu familia. El susține că era foarte uşor să câştige alegerile doar arătând imagini din timpul pandemi

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 2 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

UPDATE - Ultimatum pentru Putin / Reacţia Kremlinului / Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum o ora
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Gloria Bistriţa, în finala Cupei României

News.ro acum 36 minute
Campioana CSM Bucureşti şi formaţia Gloria Bistriţa îşi vor disputa trofeul Cupa României, după ce au eliminat sâmbătă, în semifinale, echipele Dunărea Brăila, respectiv Rapid Bucureşti. În prima semifinală a Turneului F4 găzduit de Sala Rapid, CSM

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

16°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

19°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°