Zodia scafandrului se poate citi si trebuie citita – insist: trebuie citita – in mai multe feluri. Imprejurarile cu totul speciale in care o parte a ei a fost scrisa, pe masura ce autorul se adincea in boala si suferinta, si cele cu totul speciale in care paginile finisate au fost tiparite, dupa moartea sa, ne obliga la acest efort de lectura plurala. De unde nu pot decurge decit interpretari multiple si, cumulindu-le, o rezultanta polisemantica si „simultaneista“, oarecum „holografica“, totalizanta. Fiindca, in ciuda aparentelor editoriale si comerciale, nu e vorba doar despre o carte, ci despre mult mai mult decit atit: Zodia scafandrului e un proiect literar si socio-cultural de mare amploare, desfasurat intr-un intreg orizont de viziune si de actiune creativa si intelectuala, incercind sa ajunga la adevarurile profunde ale lumii romanesti a secolului XX; iar in ce-l priveste pe autorul insusi, care e inclus – la propriu, ca personaj non-fictiv – in proiect, ea, Zodia scafandrului, e marturia unei istorii personale, a unui destin, a unei tragedii, a omului exceptional care a fost Mircea Nedelciu.
Numesc – asadar – Zodia scafandrului nu o carte, ci un fenomen vast din care face parte si volumul omonim, publicat recent.
Scafandri si restauratori
Mircea era un scriitor „cu pauze“, la polul opus celor care se asaza zilnic la masa de lucru si, tenaci, „avanseaza“ cu cite un capitol, o pagina, un paragraf sau macar un rind, in conformitate cu preceptul nulla dies sine linea. Pentru el, intre o proza si alta putea trece mult timp. Timp in care isi vedea de viata, de slujbe, de lumea literara si de prieteni, traind divers si intens, cu o anume frenezie nonsalanta, daca se poate spune asa: parea sa nu-i prea pese de ce i se intimpla, facea multe si de toate in fiecare zi, adincindu-se adesea pina-n noapte, intilnea fel si fel de oameni, se l
