N. STEINHARDT
Dumnezeu in care spui ca nu crezi. Scrisori catre Virgil Ierunca (1967-1983).
Editie ingrijita si note de Monica Manu, Editura Humanitas, Colectia „Memorii/jurnale/convorbiri“, Bucuresti, 2000, 300 p., 85000 lei.
Nu cred ca gresesc atribuind colectiei de scrisori adresate de catre Nicolae Steinhardt lui Virgil Ierunca, pe parcursul a saisprezece ani (o buna parte din epoca Ceausescu) o identitate romanesca. Este in aceste fermecatoare misive – chiar in absenta obiectului fictional – o voluptate a observatiei si digresiunii intelectuale, specifice fara indoiala registrului epic. In plus, ele frapeaza prin unitatea lor emotionala si stilistica, lucru rar intilnit la corespondentele care dureaza peste un deceniu, fie si intre intelectuali de mare rafinament. Insusi autorul pare sa simta ca, prin epistolele lui catre prietenul exilat in Franta, realizeaza ceva mai mult decit mentinerea unei legaturi personale, intrucit, la un moment dat, ii cere acestuia, usor jenat, sa le pastreze: „Nu-mi lua, te rog, prea in nume de rau ca in ultimul timp te-am bombardat cu scrisori gen Halimaua, O mie de nopti si o noapte si Aventurile lui Rocambole, adevarate romane in fascicole, rugindu-te, pe deasupra, sa nici nu le arunci!“ (3.II.1978). Intr-o lume austera, unde virtutile sale intelectuale sint vazute mai curind ca un pericol decit ca un avantaj (frecvent Steinhardt spune ca este doar „un batrin ratat“ si se plinge ca singurele lucruri pe care le poate publica sint notitele inofensive din Viata Romaneasca, o revista, la rindul ei, „semiclandestina“), autorul Jurnalului fericirii isi descopera libertatea culturala in dialogul epistolar cu amicul parizian. Aici, adevarata lui identitate intelectuala (de individ apartinator al unui univers liberal) se manifesta in voie, trecind cu nonsalanta uimitoare (pentru noi cei familiarizati cu mani
