Angela MARINESCU
Fugi postmoderne. Poeme din ce in ce mai exacte
Editura Vinea, Bucuresti, 2000, 68 p., f.p.
„Cred ca arta reprezinta exactitatea insasi. Adica sa poti face arta inseamna sa te poti apropia de cea mai precisa expresie a limbajului. Precizie in sensul descoperirii unui spatiu mistic. Deoarece numai limbajul mistic (eu despart religiozitatea de mistic) poate cunoaste cu adevarat. Ce cunoaste, aceasta este alta problema. Arta este spatiu mistic prin excelenta. Deci, misticismul este exact, logic si se deruleaza dupa cele mai stricte legi (ale gindirii). [...] Ceea ce am scris, asa cum am scris, este instrument de seductie integrat ritualului. Textele mele sint instrumente, ca sa zic asa, erotice. Am pus pe acelasi plan boala iubirii si a mortii cu textul pe care l-am scris sau urma sa il scriu. S-a dovedit ca boala iubirii si a mortii sint antirituale, ceva care poate fi cunoscut numai negind, dintr-o data si cu toata puterea. Spre deosebire de textul iubirii si al mortii, care a devenit, pe masura rescrierii lui, un ritual.“
Nu doar pentru explicitarea unei teorii sui-generis despre asa-zisa „exactitate“ a propriilor poeme este revelator contactul cu aceste rinduri de autoprezentare ale Angelei Marinescu (si tiparite, alb pe negru, pe coperta interioara a Skanderbeg-ului publicat in 1998 la Editura Vinea, in seria de „Editii definitive“). Ci si pentru confirmarea inapetentei pentru metadiscurs a poetilor, maladie aproape generalizata in literatura noastra, s-ar putea spune, daca nu s-ar inregistra si aici aceeasi exceptie a optzecistilor. De asemeni, scurtul sau „preludiu textual“, cum il califica poeta (pentru ca „Acest «cuvint inainte» este un preludiu, este ritual (desi exista o deosebire intre preludiu si ritual, dar nu are rost sa ma ocup de diferenta dintre cele doua cuvinte)“, continua Angela Marinescu
