In ce fel intra noul in lume? Azi – dind din coate si imbrincind, precum un june „cool“ intr-un rind de pensionari resemnati. Necazul lui e ca, abia instalat in frunte, vine o tipesa sexy care, dupa ce il apostrofeaza cu „ce te impingi asa in fata, tataie?“, il expediaza la coada cozii, printre mosulici si babute. Dar nici nu apuca prospatura sa fumeze pina la capat o tigara, ca si aude: „ei mamaie, mata ce cauti pe-aici?“
Pe timpuri, noul se arata cu mult mai timid. Cel putin sub chipul sau real, el se stia inavuabil, ba mai mult, era de temut: astfel, in latina „res novae“ – literal lucruri noi – sau in greaca „neoterismós“ – literal inovatie – era ceva de rau: termenii sugerau rasturnare sociala sau politica violente, distructive, insemnau rebeliune, dezordine, anarhie – pe scurt, orice putea primejdui stabilitatea si siguranta generale.
Astfel ca, daca tinea sa iasa totusi la lumina, noul facea pe sfiosul si isi compunea un camuflaj ca sa nu fie dat de gol ca atare – isi potrivea barba alba, ochelari maro, se sprijinea in toiag si isi tragea cu rimel riduri false – doar-doar o trece drept batrin si intelept! In consecinta, marile preschimbari sociale sau politice erau prezentate adesea drept restauratii ale ordinii vechi, repuneri in forta si legitimitate ale „constitutiei strabune“ – „patria politeia“ – cum spuneau atenienii. Pe atunci, a fi „nostalgic“ dupa vechiul regim nu era de rusine, iar patimasii inovatiilor trebuiau sa recurga la o poleiala arhaica si desueta prin care sa-si puna in vinzare marfurile reformatoare. „A inova“ pur si simplu (neoterizein) suna aproape ca o crima; numai a reveni in punctul de plecare, a te intoarce acasa dupa un mare si risipitor ocol putea fi un bine – insemna, dupa o odisee lunga, regasirea zeilor penati si a conditiei autentice.
Dar ce nume a capatat in latina tirzie aceasta presupusa, inchipuita,
