Mizantrop cu armură şi lance, dar din motive temeinice, misogin, dar repede sensibil la eternul feminin, vag antisemit, dar prea umanist ca să se accepte astfel, histrion, cînd ca să seducă, cînd ca să se apere, cu o conştiinţă atît de puternică a propriei valori încît trece drept infatuare, ateu fără să sufere şi fără să fie mîndru din cauza aceasta, mai aproape totuşi de Jupiter decît de Isus, despotic, ocrotitor, provocator, vital, luptător din născare, George Călinescu, alcătuit din efemere defecte şi durabile calităţi, rămîne un personaj din complexa categorie a seducătorilor. Marea lui calitate este că nu plictiseşte niciodată, nici atunci cînd are dreptate, nici atunci cînd nu are. Nu-şi dezamăgeşte spectatorii nici în viaţă, nici în scris. în jurnalul său, ţinut sporadic şi care, în varianta publicată (în G. Călinescu, Scrisori şi documente, Minerva, 1979), nu însumează decît vreo 20 de pagini, viaţa e teatru. Autorul însemnărilor ştie să decupeze scenicul şi să-şi distribuie actorii în rolul care li se potriveşte. Ar fi fost, pesemne, un mare regizor, unul care obligă spectatorii să reacţioneze. De altfel, cred că este singurul jurnal-spectacol din literatura română. N-a avut nici chef, nici motive să-l scrie sistematic: Călinescu trăieşte în prezent, are nevoie pe loc de aplauze sau de huiduieli: or jurnalele se scriu, crede el, pentru posteritate. Primul actor care joacă în micul său spectacol pentru posteritate este Nichifor Crainic. în 1931 numele acestuia era de o bună bucată de vreme nedespărţit de Gândirea. Pentru Călinescu era un excelent actor în rol negativ: fariseul. "De dragul lui", criticul participă în duminica Rusaliilor din anul 1931 la o "predică" a acestuia, ţinută, după o slujbă lungă, la biserica Sf. Anton de la Curtea Veche.

Într-un tîrziu descoperii într-o strană din dreapta şi pe Crainic. Rumen, cu veşnicul rîs al o