Dacă şi cîinii fără stăpîn au ajuns o mare problemă în România, de ce ne-am mai mira că sînt atâtea altele nerezolvate. De peste un deceniu, tehnica studierii "dosarelor" de tot felul s-a transformat la noi într-o artă în sine. Din studiu în studiu, sistemul de irigaţii s-a sfeterisit, încît sînt regiuni întregi din ţară unde numai Sfîntul Ilie se mai ocupă de udarea pămîntului altfel decît cu găleata. Reforma, în multele ei feţe, se face cu picătura, în schimb studierea ei pe bani frumoşi, cu expertize care costă bani şi mai frumoşi, produce munţi de hîrtie îndosariată în care, alături de ipotezele celor deprinşi cu ideea muncii în zadar, s-ar putea să se sufoce şi idei valabile. În ministere, funcţionărimea moştenită ca o fatalitate e mai puternică decît cel mai bine intenţionat ministru. Şi aici nu e vorba de funcţiile invidiate, ci de rotiţele obscure în care mecanismele se împiedică, fără a putea fi detectată cauza. De altfel, atunci cînd amînarea e un precedent sfînt, iar moştenirea-grea e primul cuvînt compus pe care îl rostesc miniştrii care-şi iau portofoliul în primire, bineînţeles că "dosarele" trebuie cu atît mai abitir studiate. În timp ce vecini ai României şi-au luat inima în dinţi şi au făcut reforma, aducîndu-i corecţii pe parcurs, la noi funcţionează din plin eşecurile Meşterului Manole, dacă le privim ca ipoteze de lucru. Fiindcă proiectele de reformă n-au avut viaţă lungă pînă cînd România n-a intrat în vizorul ţărilor candidate ale Uniunii Europene.

Premierul Năstase pare a fi înţeles că timpul studierii dosarelor s-a dus, dar el are în faţă o alternativă deloc atrăgătoare. Să dea drumul reformei, riscînd să-şi piardă popularitatea, sau să ţină reforma în loc, în acest caz riscînd să îndepărteze pentru mulţi ani România şi de Uniunea Europeană dar şi de propria ei modernizare. Deocamdată, discursul său e marcat de încercarea de a împ