René de Weck, născut în Fribourg în 1887, era un scriitor elveţian, cu un doctorat la Paris. În 1933 e numit ambasador al Elveţiei la Bucureşti, reprezentînd aici şi Grecia şi Iugoslavia. Se adaptează repede în capitala României, întreţinînd bune relaţii cu lumea intelectuală aleasă şi cu cercurile democratice. Mihai Ralea, Ghelmegeanu, Vişoianu, I. Lugojeanu, Gafencu, prinţesa Marta Bibescu şi încă alţii îi erau buni amici, frecventîndu-le casa şi întîlnindu-se cu ei în restaurante. Devine, prin lungul său serviciu la Bucureşti (1933-1945), o personalitate cunoscută în lumea diplomatică de la noi, ajutînd, în vremuri grele, la nevoie, sumedenie de oameni în suferinţă. În 1929 începe să ţină un jurnal, care s-a păstrat, vorbindu-se de el ca de o sursă utilă de informaţie. Acum a fost tradus în româneşte de dl Viorel Grecu şi d-na Claudia Chinezu, într-o bună ediţie, care are parte şi de note. Semnificativă este prima însemnare din jurnal, datată 20 iunie 1939: "Totul este tulbure. Încep să cred că Hitler este decis, orice s-ar întîmpla, să declanşeze marele dezastru universal. Fără îndoială că de aici i se va trage sfîrşitul. Însă cîţi alţii vor cădea înaintea lui! Şi cîţi după /.../" Şi la 24 septembrie 1939: "În timp ce cleştele germano-rus se strînge în jurul Poloniei, "legionarii", agenţi ai Germaniei, l-au asasinat la Bucureşti pe prietenul meu Armand Călinescu, preşedintele Consiliului de Miniştri. Este o moarte semnată, aşa cum a fost şi cea a lui Dolffus în 1934. Moartea acestui om e un dezastru pentru România... Prin asasinarea lui Armand Călinescu, s-a voit terorizarea regelui, care este impulsiv şi impresionabil." Desigur, în acele vremuri cumplite, era important ca un diplomat al unei ţări prin tradiţie neutrală, să-şi precizeze poziţia pe care se situează. O aflăm în însemnarea din 25 octombrie 1939: "În ceea ce priveşte problema germană care de pe