"Căruţaşul" nu e altcineva decît subsemnatul, în viziunea lui Nicolae Breban (Contemporanul-Ideea europeană, nr. 2/2001), care, raportîndu-se la afirmaţia noastră că Nichita Stănescu a fost tratat, la un moment dat, drept un poet oficial, scrie: "Dl. Grigurcu, care numai prost nu e, confundă ca un căruţaş epitetul de "naţional" cu cel de "oficial"". Spre a deveni mai credibil, adică spre a demonstra calitatea noastră de "căruţaş", romancierul găseşte cu cale a se explica: "Poeţi "oficiali", sub comunism, au fost, la modul inconfundabil, M. Beniuc, M. Banu, D. Deşliu et ejusdem farinae, inşi ce au ocupat posturi influente în ierarhia literară şi s-au opus, direct sau indirect, creaţiei reale de valori, beneficiari ai unei "exegeze", ce venea mereu de sus, de la Partid şi poliţia sa, ai unor case, remuneraţii grase şi bine înscăunaţi în manualele şcolare ale stalinismului!". Oricît de "căruţaş" am fi, nu putem a nu ne da seama că, sub regimul comunist, epitetul de "naţional" aplicat unui bard nu putea fi disociat de cel de "oficial". Partidul-stat, unic reprezentant al naţiunii, înghiţea orice valoare recunoscută, încercînd a o digera conform codului ideologic (e drept că azi termenul "naţional" e adus în discuţie chiar în legătură cu Eminescu, precum, în ochii unor comentatori, unul didactic-tendenţios, de vreme ce francezii sau germanii, de pildă, n-au instituit nici un poet "naţional"). Cît priveşte seria Beniuc, Banuş, Deşliu, ea reprezintă oficializarea productului poetic în prima fază, declarat proletcultistă, a epocii totalitare. În faza a doua, în care autorul Necuvintelor a devenit poet naţional-oficial, regulile jocului au fost, în bună măsură, schimbate. Pe de o parte, a fost admisă şi chiar, pînă la un punct, încurajată valoarea estetică (o supapă cu scopul eliberării energiilor critice), iar pe de alta, deşi larg popularizaţi şi sprijiniţi a avea o ex