Cum poate fi cineva scriitor român evreu

Sub acest titlu, revista VATRA (numărul dublu 10-11/2000) publică un amplu grupaj (anchetă, texte literare, articole etc.) consacrat "condiţiei scriitorului român-evreu stabilit în Israel". Precizarea aparţine lui Al. Cistelecan, într-un preambul de o singură pagină, dar care este lucrul cel mai limpede din tot cuprinsul celor peste o sută de pagini ale numărului rezervate temei. Cîteva întrebări ajutătoare: cum se văd ei, cum sunt, cum îi vedem noi şi cum scriu. Scriitorii români au avut de răspuns, ei, la două întrebări specifice şi anume: Credeţi că literatura română scrisă de autori evrei reprezintă un modul perceptibil în ansamblul acestei literaturi? şi Care ar fi notele de evreitate care ar putea defini acest modul? Luînd-o cu sfîrşitul, nu putem să nu fim de acord cu Al. Cistelecan care, o dată puse întrebările, remarcă maliţios: "Scriitorii români nu ştiu, de fapt, care dintre ei sînt scriitori români-evrei". Lucrul este evident în majoritatea intervenţiilor, semnate de scriitori mai mult sau mai puţin celebri. În două intervenţii, confuzia e, aşa-zicînd, primară: printre românii evrei sînt nominalizaţi Ş. Cioculescu, C. Ţoiu şi Bujor Nedelcovici. Nici o notă de subsol nu corectează informaţia. În alte intervenţii, confuzia capătă forme mai subtile, constînd în principal în greutatea de a se pune punctul pe i (aceasta fiind pretenţia declarată a anchetei). Nimic nu e clar în identificarea particularităţilor - dacă există - şi nici măcar în concluzia că românii evrei au, în linii mari, o contribuţie diferită perceptibilă la literatura română. În capitolul final al Istoriei literaturii, G. Călinescu înregistrase, cu destulă aproximaţie şi nu fără a lăsa să se ghicească unele presiuni ideologice ale momentului (1940-1941!) asupra opiniilor sale, cîteva note ale acestei contribuţii. Niciodată, de atunci, chest