Un dicţionar care nu se va învechi
Înainte de 1989, Dicţionarul scriitorilor români, lucrare monumentală realizată de o armată de critici şi istorici literari, din al cărei stat major au făcut parte Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, n-a putut să apară, fiind tratat cu circumspecţie şi în cele din urmă cu ostilitate de autorităţile comuniste. Ierarhia oficială a valorilor literare nu coincidea cu aceea propusă de dicţionar. Şi, în afară de asta, enerva însăşi ideea de a-i consacra pe scriitori prin menţionarea lor într-un lexicon impunător, în condiţiile în care Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu deţineau exclusivitatea în materie de prestigiu şi faimă.
în mod surprinzător, şi după 1989 dicţionarul s-a împotmolit în tot felul de dificultăţi, astfel încât până în prezent nu au apărut decât două din cele patru proiectate volume ale sale. Doi dintre coordonatori - Mircea Zaciu şi Marian Papahagi - au murit. Iar necesitatea de a aduce la zi informaţiile de ordin bio-bibliografic a complicat şi mai mult situaţia (cum să-i mai strângi la un loc pe cei şaizeci şi doi de muşchetari ai muncii în bibliotecă după douăzeci de ani?). S-a renunţat la actualizare, dar publicarea dicţionarului tot nu s-a finalizat.
în 1995 s-a luat hotărârea tipăririi în paralel a unui Dicţionar esenţial al scriitorilor români, realizat printr-o selectare a articolelor din Dicţionarul scriitorilor români şi prin actualizarea lor. Această întreprindere a trenat şi ea din diferite motive. Până la urmă, din iniţiativa lui Aurel Sasu şi cu concursul energicei editoare Georgeta Dimisianu, care a ştiut ca de obicei să taie nodul gordian, Dicţionarul esenţial al scriitorilor români a apărut (chiar a apărut!) la Editura Albatros şi se află în prezent în librării.
Este o plăcere să-l deschizi şi să-l consulţi. Are 920 de pagini format mare şi cuprinde infor