Deşi, în general, Corneliu Vasilescu deschide expoziţii personale destul de rar, în ultimele luni el şi-a organizat, în mod surprinzător, două asemenea expoziţii: una de pictură, la Galeria Apollo, şi alta de grafică, la Galeria Simeza, ambele sprijinite pe lucrări foarte recente. Cum expoziţiile acestui remarcabil artist, de o rară consecvenţă şi de o tot atît de mare autenticitate, constituie de fiecare dată adevărate evenimente, nu numai prin lucrările expuse, ci şi prin arta secundă a panotării, faptul că cele două momente s-au succedat la un interval atît de scurt este un motiv în plus pentru a urmări intenţiile pictorului în acest moment, strategiile lui de creaţie şi, de ce nu, chiar proiectul său de marketing. Cum despre expoziţia de pictură am vorbit la timpul potrivit, în ceea ce o priveşte pe cealaltă, de grafică, prima întrebare pe care privitorul şi-o pune este aceea a continuităţii; adică în ce măsură ea prelungeşte sau diversifică enunţurile deja făcute. La prima vedere, tentaţia de a spune că lucrările de grafică se înscriu în registrul deja cunoscut prin pictura sa, că problematica lor estetică şi realizarea lor expresivă nu diferă fundamental, este una puternică şi legitimă în acelaşi timp. Ca şi pictura, grafica lui Corneliu Vasilescu se situează în acelaşi orizont al gestualismului combinat cu un expresionism liric şi abstract, în aceeaşi perspectivă a unei inepuizabile povestiri cromatice cu figuraţia extirpată şi cu retorica distorsionată pînă la anularea oricărui descriptivism. Exuberanţa tuşei, aparenta spontaneitate a compoziţiilor, tonurile puternice şi împinse ostentativ pînă în pragul riscului, dar şi înalta vibraţie afectivă şi perfecta stăpînire a mişcării par elemente comune ambelor expoziţii. în sprijinul acestei percepţii comode ar veni şi afirmaţia că dacă lucrările însele sînt atît de asemănătoare, de multe ori variaţiuni disc