Recent, în primul său număr al noului mileniu, Plai-ul cu boi a avut inspiraţia de a reproduce celebrul articol, în epocă, semnat de Zaharia Stancu: "Pasternak? N-am auzit de Pasternak!", scris, în 1958, cînd poetul rus şi sovietic primise premiul Nobel. Cîţiva prieteni tineri - care cu siguranţă că nu au trăit pe acea vreme şi, probabil, nu ştiu despre Stancu mai mult decît de Pasternak - mi-au mărturisit că n-au înţeles mai nimic nici din articol, nici din prezentarea vijelioasă a cazului redactată de Mircea Dinescu. M-am gîndit atunci că există în publicistica română un document, de nu un poem, poate o nuvelă, care descrie "fiction-or-not-fiction" zilele acelea cînd a apărut în "Gazeta Literară" pamfletul dezgustător al lui Stancu. Nu e un text inedit, deşi a fost cenzurat. Povestea lui nu e foarte complicată, deşi nici poveştile din ultimii 11 ani nu mai sînt simple.
Textul a fost scris în 1988 pentru un număr consacrat de "Secolul 20", revista cea mai nonconformistă la ora aceea, chiar lui Boris Pasternak. Trecuseră 30 de ani de la scandal, venise Gorbaciov la putere, era o altă cîntare în U.R.S.S. Dar nu şi în România: numărul a fost oprit, considerîndu-se că "nu e cazul" şi "nici chiar aşa...", adică să-i vorbim de bine pe cei beliţi de Hruşciov, fie ei reabilitaţi de "Gorbi". În ce priveşte acest text, s-a considerat că "îl vorbeşte de rău pe Stancu şi ne pune pe toţi românii într-o lumină proastă". Nici asta nu era chiar aşa...
În primele luni ale anului 1990, acel număr Pasternak, interzis, a văzut lumina tiparului, datat cu toată rigoarea: "Secolul 20", nr. 322-324, 1987! Căci revista lui Hăulică nu era doar cea mai descuiată, cea mai "la zi" în sincronismul european, dar şi cea mai întîrziată în apariţie. E aproape sigur - aşa după cum funcţionează azi memoria, fie ea şi îndemnată nabokovian: "vorbeşte...!' - că foarte puţini îş
