Marguerite Yourcenar porneşte în Povestiri orientale de la mituri, credinţe, superstiţii şi chiar de la un celebru roman japonez de secol XI; toate îşi au originea - titlul o declară de la început - în Orient.

Cele zece povestiri aduc în faţa cititorului o lume pe care alte lecturi i-au făcut-o deja familiară: exotismul Orientului Îndepărtat, contrastele Balcanilor şi un limbaj plin de fast, admirabil transpus în română de Petru Creţia. Autoarea nu face însă doar o simplă operaţie de repovestire. Ea reinventează şi modelează. Aşa se face că Orientul însuşi devine o ficţiune. Nu despre el vorbesc povestirile, ci despre modul în care şi-l închipuie occidentalul. De aici unitatea celor zece povestiri, publicate iniţial separat. Dar, aşa cum picturile lui Wang-Fo, eroul primei povestiri, devin mai credibile decât realitatea însăşi, tot aşa lumea re-creată de scriitoare devine mai puternică şi mai fascinantă decât Orientul real, amestec de pete confuze".

Că aşa stau lucrurile i-o dovedeşte cititorului român Laptele morţii, repovestire a uneia dintre variantele balcanice a Meşterului Manole. Rama în care scriitoarea pune legenda "deturnează" semnificaţia balcanică a mitului către una în care recunoaştem perspectiva occidentală. Aceeaşi soartă, a remodelării, o are şi legenda zeiţei Kali, cea al cărei cap ajunge pe trupul unei prostituate; mit indian, cu carieră europeană, ce i-a inspirat pe Goethe şi pe Thomas Mann în încercarea de a găsi un sens contradicţiilor umane în mistica hindusă. Cea din urmă dragoste a prinţului Genghi caută să refacă - obsesie europeană - moartea eroului, pasaj-lipsă al romanului lui Murasaki. Cu ochi de pictor, dar de pictor european, priveşte mâhnit Cornelius Berg, eroul ultimei povestiri, contrastele Orientului, ce-i apar drept ireconciliabile. O antiteză, doar sugerată, cu Wng-Fo, pictorul chinez din prima povestire. @N_P