Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii ameninta ca vor iesi in strada daca se aproba sa-si ia salariile de la Primarie

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 17 februarie 2001 ·

Dupa ce reprezentantii Sindicatului liber din invatamintul sucevean au luat atitudine la declaratiile noului ministru al Eucatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu, conform carora profesorii ar putea primi salariile de la primarie, membrii Federatiei Sindicale din invatamint "Spiru Haret", ameninta ca vor iesi in strada. Ei considera ca o astfel de masura de transfer a platii salariilor la administratiile locale, ar crea o tensiune extrema in acest domeniu de activitate. "Nu exista nici un motiv pentru a crede ca aceasta ar fi o masura benefica noua ci dimpotriva, exista foarte multe precedente care demonstreaza ca administratiile locale nu respecta total sau partial legile in vigoare. In urma cu doua zile la Comisia de invatamint a Camerei Deputatilor s-a discutat proiectul de buget pentru anul 2001, dar spre surprinderea noastra, a Federatiilor sindicale care am fost invitate sa participam, am pus problema trasferului banilor si nu ar fost nimic neacceptabil daca am fi fost prinsi in bugetul central, dar treburile au stat invers. Din bugetul administratiilor locale se retin banii necesari pentru salarii si nu mai sint varsati la bugetul central. Am discutat si cu domnul Gavril Mirza, presedintele Consiliului Judetean, si conform estimarilor noastre, suma necesara pentru salarii se ridica la 600 miliarde pe an. In aceste conditii toate posibilitatile de colectare a banilor pentru bugetul local se epuizeaza doar pentru a stringe aceste fonduri. Daca nu se revine asupra acestei hotariri, noi vom iesi in strada", a declarat profesorul Constantin Cernica, presedintele Federatiei Sindicale din invatamint "Spiru Haret", filiala Suceava. (Cristina VIU) Dupa ce reprezentantii Sindicatului liber din invatamintul sucevean au luat atitudine la declaratiile noului ministru al Eucatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu, conform carora profesorii ar putea primi salariile de l

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministrul Finanţelor: Obiectivul principal pentru 2025 este să putem plăti ce a fost în plată în noiembrie ca nivel de salariu, de pensie, de alocaţii sociale, de protecţie socială

News.ro acum 9 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, afirmă, întrebat dacă este posibilă o indexare a pensiilor în luna octombrie a acestui an, că principalul obiectiv al Guvernului este de a plăti drepturile salariale ale cetăţenilor, pensiile şi celelalte

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°