Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistentele de la stomatologie refuza sa-si ridice lefurile

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 18 februarie 2001 ·

Greva salariilor

•Nici pana in prezent nu li s-a rezolvat problema salarizarii conform Ordonantei 24/2000

Asistentele medicale care lucreaza in ambulatoriul clinic universitar de stomatologie din Bolta au solicitat din nou sprijinul sindicatului Sanitas, in aceeasi problema a salariilor, nerezolvata inca. Ele sustin ca, desi fondul alocat pentru luna ianuarie de catre Casa Judeteana a Asigurarilor Sociale de Sanatate, in baza prestatiilor medicale efectuate in unitate, ar permite un spor salarial prevazut de Ordonanta 24/2000, statele de plata sunt deja intocmite cu aceleasi salarii ca luna precedenta. "De ce suntem tratati iar cu indiferenta ? Oare cum de s-au gasit bani ca in spitale sa se respecte prevederile Ordonantei 24/2000 iar noi, cei de la Stomatologie, primim aceleasi salarii de mizerie ? Acum sunt bani si este posibila o marire salariala dar nu inteleg de ce nu se aplica", a declarat o asistenta care a dorit sa-si pastreze anonimatul. "Luni este zi de salariu, dar asistentele au decis sa protesteze prin refuzul de a-si ridica lefurile. Nu inteleg de ce se tergiverseaza rezolvarea acestei probleme", a declarat Viorel Tanase, liderul judetean al Sanitas.

Reamintim ca asistentele din aceasta unitate au un salariu de mizerie, deoarece nu au primit sporurile (2/3 din salariul de baza de la 1 aprilie si 1/3 de la 1 septembrie) prevazute de Ordonanta 24/2000. Desi in primavara anului trecut au initiat actiuni de protest si li s-a promis rezolvarea problemei, angajatii au in continuare salarii de mizerie, cuprinse intre 400.000 de lei si 800.000 de lei. Asistentele medicale, tehnicienii si cadrele auxiliare primesc un salariu infim deoarece sunt platite din prestatiile medicilor care lucreaza cu jumatate de norma, fiind si cadre universitare la UMF Iasi.

Cristian DONOSE

Greva salariilor

•Nici

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 5 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum o ora
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 2 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 5 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 4 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 2 ore
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 6 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

22°
joi

20°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

20°
joi

17°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°