Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Psihoza METADET pune pe drumuri autoritatile

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 20 februarie 2001 ·

Pentru citeva butoaie de borhot, au fost alertate Inspectoratele de Protectie a Mediului din patru judete si conducerea Directiei Apelor Bacau Un incident mai putin semnificativ a pus pe drumuri simbata si duminica pe toti responsabilii din sistemul de gospodarire a apelor din zona Moldovei, prefecturile din cel putin patru judete precum si specialistii din cadrul Inspectoratelor de Protectia Mediului din Suceava, Botosani, Iasi si Bacau. In cursul zilei de simbata, 17 februarie a.c., a fost semnalata in zona Lespezi (judetul Iasi), pe riul Siret, prezenta unor factori poluatori. Practic, pe apa Siretului, in zona amintita, s-a semnalat prezenta unor spume dubioase, precum si a unor substante care au modificat culoarea apei, venite din amonte. Conform celor declarate de subprefectul judetului Suceava, Paul Lesanu, fenomenul observat in zona Lespezi, ar fi putut avea drept cauza o deversare de substante de la unul dintre agentii economici din amonte, pe primul loc fiind, ca potential pericol, METADET Falticeni. In consecinta, autoritatile din judetul Iasi au alertat Ministerul Mediului si Apelor, care a dispus o inspectie complexa, pentru identificarea sursei de poluare. Spre norocul judetului nostru, s-a constatat ca poluarea inregistrata pe apa Siretului nu se trage de la METADET Falticeni, cum s-ar fi asteptat unii si nici nu provine de la vreo unitate economica semnificativa din zona nordica a Modovei care ar fi putut sa deverseze ape uzate in riu. Cu acest prilej, s-a deplasat in zona si a vizitat inclusiv platforma METADET Falticeni chiar directorul general al Directiei Apelor Siret Bacau, Emil Vamanu. Din fericire, poluarea constatata a fost de scurta durata iar concluzia celor care au preluat probe si au efectuat determinari in laborator a fost ca substantele, de natura organica, semnalate in zona Lespezi pe apa Siretului, nu provin de la nici unul dintre agen

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 38 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 3 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

Adevarul acum 32 minute
Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°