Cind vrei sa treci o licoare dintr-un recipient in altul, adica dintr-o forma in alta folosesti o trecatoare inteligenta: pilnia. Ea aduna dinspre sus un suvoi, e deschisa ca o cupa, ca un graal. Ea accelereaza, dirijind in spume, asezarea unui lichid intr-un contur.

Cind am crezut ca trebuie sa poarte un nume intilnirile artisticesti dintr-o gradina a Otopenilor, ne-a venit in minte acest cuvint: „pilnia“. Ne-a convenit sonoritatea lui. Contine „i“-ul carpatic, o lichida si vocale tonice la sfirsit. Ne-a placut functia de umplere a obiectului in sine si forma lui, ca un ochean cu doua focalizari prin care pot fi privite lucrurile.

Totul, se pare, trece de fapt printr-o pilnie, de sus in jos, de la mare spre mic. Si gitul pilniei, care e totodata inauntru si in afara, este locul strimt al artistului intre doua regiuni: natura si formele culturii. Iar pilnia a functionat pentru grupul mobil din gradina si acareturile pictorului Florin Ciubotariu exact ca un accelerator de fluide. Din iarna lui ’94 veneau aici „la turnare“ dinspre formulele academiei de arta spre eliberare si ludic studenti de la pictura, din prima promotie a clasei Ciubotaru dar si de la alte clase, precum Bogdan Vladuta, Dodo Marinescu, Oana Panaitescu.

Veneau citiva prieteni liceeni ai fiului, Andrei Ciubotaru si citiva prieteni pur si simplu: Napo, Matei Georgescu si inca altii. S-a adunat la un moment dat un numar de fotografii si s-a constientizat trecerea timpului, mai ales a anotimpurilor. Caci fiecare sezon a solicitat in felul sau interventiile instalationiste din gradina de la Otopeni.

A existat un moment de maxima mediatizare in primavara tirzie din 1977. Dan Haulica a deturnat un grup de istorici de arta, productie Unesco, la o demonstratie de instalatii foarte inventive in ambianta gradinii de la Otopeni. A existat si o lovitura a destinului prin incercarea