"Intelectualii? - Cei care atribuie valori la ceea ce nu are" (I, 331). Pare scandalos. Nu este. Intelectualii sunt aceia care, gândind, o fac încrezându-se în capul lor. În capul lor cel prost.
Mai serios vorbind, e un gând nietzscheean: intelectualii sunt naivii care născocesc valori. Decât că fără naivitatea asta am arunca şi acum cu nuci de cocos din copac.
*
O idee frumoasă, dezminţită de fapte. În 1939, Valéry profeţeşte că, războiul având nevoie de spirit activ şi liber, anglo-francezii îi vor învinge pe germani, iar roadele aceluiaşi spirit vor fi gustoase şi după război (cf. 1117).
Libertatea de spirit n-a împiedicat Franţa să fie măturată de nemţi în câteva săptămâni, iar după război, cu sporadice excepţii (Camus, Ionesco, Raymond Aron), întreg efectivul intelectual îşi va vârî mintea sub obroc.
*
"Dispreţul lui faţă de oameni şi faţă de el însuşi, dezgustul şi decepţia generalizate fac ca un spirit adânc să nu suporte decât societatea celor mai frivoli" (II, 505). De rândul acesta avem de-a face, de-a binelea, cu o "pastişă" după Cioran. Dispreţul, scepticismul, frivolitatea asumată, toate se regăsesc. Cei doi se aseamănă şi în ce inventează: în realitate, nici unul n-a fost atât de sceptic încât să se dispreţuiască şi pe el. Cel mult, prin persoană interpusă. Aşa cum Cioran nu l-a suferit pe Valéry, se poate presupune că nici acesta nu s-ar fi topit de dragul celui dintâi.
Cu adevărat devastatoare e combinaţia de frivolitate şi de jug. Când, tineri, am "lucrat" într-un muzeu, nu aveam nici o treabă. Sporovăiam cât era ziua, dar după un program impus şi supraveghiat. Simţeam cum putrezim. De aceea, mă gândesc că principiul motor al deteriorării românilor n-a fost atât ideologia, cât faimosul slogan: "Ei se prefac că ne plătesc, noi ne prefacem că muncim". Îl auzeai pe câte unul (de
