Dominaţia nefastă a lui Ion Iliescu asupra României a început prin câteva spectaculoase "rechemări": de la Bîrlădeanu şi Brucan, la diverşi generali, între care "nestemata" Nicolae Militaru. Inşi ce-şi rumegau în linişte pensiile, agenţi sovietici puşi pe linie moartă de Ceauşescu au revenit brusc, precum ghioceii de sub zăpadă, în prim-planul vieţii publice. Cu ce efecte - o simţim până în ziua de azi. Nu pot să nu văd o legătură directă între "rebranşarea" lor în zonele superioare ale puterii şi debranşarea în masă, de acum, a caloriferelor!

Cum dl. Iliescu trăieşte doar în trecut, mă întrebam ce surprize ne va oferi la noua înscăunare. Şi ele n-au încetat să apară. Nu mă gândesc doar la media de vârstă a anturajului cotrocean sau la aripa bătrână a PDSR, glorios reprezentată în parlament. Mă refer la faptul că sub domnia sa reapar în viaţa publică tot felul de slugoi ai lui Ceauşescu, vechi stindarde ale comunistului naţional promovat de Pingelică. Numirea - fie şi "interimar" - a lui Dinu Săraru în fruntea Teatrului Naţional din Bucureşti e şocantă prin simbolistica implicită. Lăsând de-o parte convingerile sale comuniste, apăsat exprimate într-o publicistică rudimentară şi ridicolă, în care străluceşte ca o bijuterie "reportajul" în care-i prezenta pe Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu drept locuitori ai unui infern moral şi material, ziarele au scris chiar săptămâna trecută că în timpul revoluţiei din '89 adulatorul ceauşist ar fi închis uşile teatrului pe care-l conducea pentru a nu îngădui tinerilor urmăriţi de securitate şi armată să se refugieze acolo!

N-are rost să menţionez însăilarea sa ficţională "Nişte ţărani", care i-a adus o anumită gloriolă în rândurile cititorilor rămaşi la nivelul reveriilor păşuniste, pentru c-ar fi pură pierdere de vreme. Nu fac caz nici de înalta funcţie deţinută în cadrul Băncii Internaţionale a Religiilor,