Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul proiect de salarizare agita spiritele in invatamint

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 21 februarie 2001 ·

Vestea despre iminentul transfer al fondurilor de salarizare de la bugetul central la administratiile locale a creat o atmosfera destul de apasatoare in rindul cadrelor didactice din judet. Ideea ii apartine Ecaterinei Andronescu, ministrul Educatiei si Cercetarii (MEC), care considera ca aceasta masura ar fi benefica, pentru ca ar scurta circuitul banilor si ar elimina birocratia. Masura ar presupune ca o parte din fondurile colectate la nivel local din impozite, care in mod normal sint directionate catre bugetul central, sa ramina la dispozitia Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) pentru plata salariilor. Desi conducerea MEC este optimista in ce priveste aceasta schimbare, in teritoriu lucrurile stau taman invers. Profesorii se tem ca vor trebui sa astepte cu lunile sa-si primeasca salariile. Federatiile sindicale sint cele mai vehemente, adoptind tactica "suflatului in iaurt". Constantin Rupa, presedintele Uniunii Judetene a Sindicatelor din Invatamint (UJSI) - "Spiru Haret", este de parere ca, in judetul nostru, stringerea necesarului pentru salariile cadrelor didactice ar sta in permanenta sub semnul intrebarii, tinind cont de situatia dezastruoasa a economiei vasluiene: "Sint unele judete in care fondurile pentru salariile profesorilor vor putea fi asigurate fara probleme, ba chiar ar putea fi si marite, insa nu este foarte clara situatia judetelor din zone defavorizate, cum este si Vasluiul". Rupa a mai declarat ca Federatia "Spiru Haret" protesteaza impotriva transferului platii salariilor catre administratiile locale: "Nu exista nici un motiv de a crede ca aceasta masura este benefica, deoarece exista numeroase precedente care demonstreaza ca administratiile locale nu respecta, partial sau total, legile in vigoare. De asemenea, daca banii ar fi platiti de administratiile locale, ar trebui modificata si legea invatamintului." (Paul TEODOR) Vestea despre imin

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 16 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 40 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 40 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 39 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°