În timpul ultimului război, Simone Weil, lansându-se într-o lectură participativă a evenimentelor, îşi propusese să studieze istoria aşa cum ar fi putut fi scrisă de către învinşi. Simone Weil îi detesta pe romani, considerându-i sovieticii antichităţii. Deci dacă nu romanii ci galii, dacă nu romanii ci dacii ar fi scris în cartea învingătorilor cum ar fi arătat ea? Întrebare năucitoare ce mi-a exaltat tinereţile.

Întrebare pe care o putem aplica oarecum trecutului românesc. Doi învinşi scot din umbră şi din tăcere două secvenţe ale anilor '40-'50: rolul aviaţiei române în ultimul război şi soarta prizonierilor români în Gulag.

Unuia dintre piloţii cei mai decoraţi atât pe frontul de răsărit cât şi pe cel de apus, Tudor Greceanu i-a fost publicată postum mărturia, Drumul celor puţini (Amintirile unui aviator) la Editura Eminescu. Părăsind cerul României pentru bezna temniţei comuniste, Tudor Greceanu nu ne dăruieşte doar amintirile unui aviator ci - ne drămuim epitetele - şi pe cele ale unui erou. Sunt într-adevăr puţini cei care - precum el - au încercat să evadeze de la Aiud spre a organiza în munţi o rezistenţă armată. Dacă ar fi fost numai atât şi volumul de faţă s-ar dovedi binevenit. E însă mai mult.

Când l-am cunoscut pe la mijlocul anilor '90 pe Tudor Greceanu la Bucureşti, îi fusese amputat un picior, îi rămăsese doar pielea pe oase. Avea o minune de cap: inteligenţă, memorie şi ţinută în stare pură, incandescentă. Mi-am spus atunci că mărturia sa ar fi de neînlocuit. Nici nu ar fi fost nevoie s-o scrie, vorbea ca şi cum ar fi scris concis, semnificativ, evitând adjectivele şi metafora. Mi-a promis atunci că va alcătui o carte dintr-un interviu pe care-l va acorda nu unui gazetar ci unui scriitor deschis acestui tip de problematică şi el ispitit de "drumul celor puţini", dornic de modele dintr-un trecut prea avar cu ele. Vlad Zogra