Aleph
1. De ce-i nevoie de ferestre
în casa unui orb?
Doar ca să respiri aerul străzii
să scoţi mîna în propria grădină?
E trist
cînd geamul murdar
e totuna cu geamul curat
Cînd arborii şi scaunele
nu se văd unii pe alţii
Semenii mei
au prins cutremurul ce-a ras o stradă-ntreagă
doar casa unui orb a rămas în picioare
smerit zile-ntregi bîjbîind printre dărîmături
orbul
a cules cărămizi
zidindu-şi singur ferestrele
2. În timpul eclipsei orbul
se simte ca un rege aclamat de mulţime
pleoapele lui tremură în vîntul
stîrnit de pleoapele supuşilor
să fii orb e din nou o credinţă
o lipsă de sfială
În timpul eclipsei orbul
se simte aidoma ploii pe mare
stropii atît de lesne absorbiţi de
lichidul exterminator
3. Orbul stă pe malul mării
silabisind vocea lui
împacă înlăuntrul fiecărui val
nisipul şi sarea
algele şi cochiliile
Cînd bate vîntul
vocea orbului ajunge departe
ca o mireasmă de salcie înconjoară farul
şi rătăcitele vapoare
tot ce se află în dispută cu sine
tot ce se-ndoieşte de umbra salvată
de vîntul fără ţintă în spaţiu
4. De-un singur lucru îmi pare rău:
că nu văd toamna frunze scuturîndu-se
lipindu-se de geamuri
de feţele oamenilor
de numerele caselor
Orbirea mea ar fi mai suportabilă
dacă măcar aş şti
unde se duc aceste frunze
care se şterg de mine ca de-o statuie
5. Am bătut întreg oraşul
ca să găsesc clopoţei de vînt chinezeşti
i-am agăţat de lampadar
la înălţimea frunţii
cînd trec întîmplător prin mijlocul camerei
clinchetul clopoţeilor
îmi aminteş