Produce un scriitor bunuri fără de care nu se poate trăi? Mă imaginez pe mine la şcoală scriind una dintre primele mele compuneri ("Eu locuiesc aproape de şcoală. În drum spre casă trec prin parcul Cişmigiu. Merg în fiecare zi cu colegul meu George Tătaru care e vecinul meu. Trecem pe la cofetăria Lămîiţa unde mîncăm ecler cu cacao. Prăjiturile sînt bune.") şi pe mine scriind, acum un an, la "Regatul lui Teodosie" ("Astfel, prin faţa lui Ghindăoanu, care se scobea veşnic în nas şi se scobea chiar şi acum, în timp ce se uita la poze, prin faţa lui Funeru, cel cu pistrui şi cu faţă de şoarece, prin faţa lui Fierăscu, cel neîntrecut în apărarea penalty-urilor la miuţele din curtea şcolii, a lui Crăciunică, mic dar vînjos - să nu care cumva să te baţi cu el -, prin faţa lui Tătaru, care ne-a arătat pe sub bancă prima revistă cu femei goale din viaţa noastră şi prin faţa mea, care-mi ondulam în clasa a opta părul cu drotul, ca să semăn cu Oscar Wilde, şi prin faţa tuturor colegilor mei de şcoală generală împreună cu care credeam nestrămutat că la etajul de deasupra al cofetăriei Lămîiţa era bordel, că era de ajuns să ceri vînzătoarei ciocolată cu vişine pentru ca ea să te introducă într-o lume de plăceri nelegiuite dincolo de perdeluţă, prin faţa noastră, a băieţilor din clasa a opta A, a şcolii generale 201, Teodosie trecu, regal, în pantaloni scurţi şi frecîndu-se la ochi, împins cu delicateţe din spate de cofetăreasa Geta."). Între aceste două momente arbitrar alese din curgerea amintirilor legate de mine scriind, nu reuşesc să găsesc nici un hiatus. Nu ştiu cînd am început să mă numesc "scriitor" şi, de fapt, singurele apariţii oficiale ale numelui meu alături de această funcţie au loc în revista Dilema. Problema mea, în acest moment, nu este - aşa cum ar lăsa să se creadă pasajul de mai sus - dacă sînt sau nu scriitor. Aceasta este o controversă pe care am dus