Jonathan Mirsky a fost mult timp corespondentul lui The Times în China. A transmis de acolo imaginile brutale şi colorate ale eforturilor de a împăca teozofia Marşului cel Lung cu filozofia economiei de piaţă. În 1989, a avut şansa să fie martor la demonstraţiile din piaţa Tien An Men, de la început pînă la intervenţia tancurilor. Ocazie cu care a fost împuşcat în picior şi a primit Premiul Naţional al Presei. Dar pe la mijlocul anilor '90, Mirsky a observat că însuşi The Times a început să facă plecăciuni în faţa lui Deng. Proprietarul ziarului, Rupert Murdoch, care voia să cuprindă China în reţeaua sa de TV prin satelit, avea nevoie de relaţii bune cu Beijingul. Aşa că prea ascuţitele comentarii semnate de Mirsky au început să fie castrate în redacţie. În 1997, ultimul guvernator al Hong Kong-ului, Chris Patten, a constatat că editura Harper-Collins (tot a lui Murdoch) îi cere să-şi "modereze" incomodele memorii. A izbucnit un scandal. Mirsky a scris cuvinte grave despre interes şi adevăr şi a părăsit imperiul australo-americanului. Acum scrie, competent şi strălucitor, în Independent, Spectator, Times Litterary Supplement şi altele, despre ambigua politică anglo-americană faţă de China. "Pentru a cîştiga o piaţă de un miliard, Occidentul ar accepta şi incestul". Credeţi poate că, la părăsirea "templului democraţiei", în sufletul veteranului ziarist s-a petrecut o ruptură. Nici vorbă. Sau, mai bine zis, ruptura se petrecuse mai demult. Într-un articol din Prospect, Mirsky povesteşte acest episod cicatrizant. În aprilie 1991, ziaristul participase la convenţia de la Kyoto a prestigiosului International Press Institute. A conferenţiat alături de Robert McNamara, fostul secretar de stat al preşedintelui Johnson, şi, mai ales, alături de Nelson Mandela. Eroul luptei anti-apartheid abia fusese eliberat din Insula Robben, după 25 de ani petrecuţi în cel mai dur p