Discuţii stufoase au născut (şi vor mai naşte) plîngerile îndreptăţite (sau nu) ale proprietarilor cum că imobilele sînt supuse unui voit proces de distrugere din partea chiriaşilor. Aici, în respectul obiectivităţii, trebuie să spunem că nu întotdeauna este aşa şi că nu trebuie să punem neapărat acest lucru în seama unei voinţe deliberate a chiriaşului, cît unei situări a proprietăţii într-un regim neclar. În fapt, sînt două modalităţi de a ruina imobiliar un oraş: chiriile plafonate sau bombardamentul. Explicaţia este la îndemînă: o chirie simbolică nu poate angaja proprietarul (adică regiile de stat sau primăriile) în asigurarea reparaţiilor datorită fondurilor insuficiente rezultate din cuantumul chiriilor. Acest lucru este foarte vizibil în mediul rural din Banat şi Transilvania în care fostele case ale nemţilor, locuite de chiriaşi săraci, lucrători pe la IAS-uri, au fost pur şi simplu devastate. Astăzi satele săseşti şi ale şvabilor, odinioară înfloritoare, arată straniu de parcă ar fi fost supuse unui soi de război nemilos. Acest lucru este stipulat (tardiv, după opinia mea) în art. 42 din capitolul Dispoziţiilor tranzitorii şi finale din Lege în care distrugerile şi degradările "cad în sarcina deţinătorului imobilului" care nu este neapărat chiriaşul, cît regia sau primăria care le-a închiriat. Că este tîrzie această prevedere a legii (care intră în acţiune după promulgare) o poate constata oricine este dispus să vadă starea unor imobile cu plăcuţa ICRAL înscrisă pe frontispiciu. Şi reversul este valabil: îmbunătăţirile aduse de chiriaş casei vor trebui să fie despăgubite la valoarea reală de către proprietar (art. 49, al. 5) . Prin urmare, este important de ştiut faptul că, potrivit legii, toate despăgubirile legate de imobile demolate sau preluate abuziv şi despăgubite la valori simbolice se supun unui proces de actualizare valorică în funcţie de st