cînd totul se globalizează, un singur lucru ne rămîne - complotul cu specific naţional... ...Teoria conspiraţiei, Dosarul Pelican, Reţeaua, Dosarele X, Inamicul statului, Înscenarea, Matrix, The Game, Fight Club - Hollywoodul pare să nu se mai sature contemplînd(u-şi) paranoia. Cînd, în urmă cu 3 decenii aproape (în 1974), Francis Ford Coppola regiza Conversaţia, nu bănuia probabil că filmul lui avea să creeze nu doar o modă (asta s-a mai văzut), nici doar un model (şi asta s-a mai făcut), ci chiar un modul (departament) al Hollywoodului-aşa-cum-îl-ştim. După Conversaţia, lumea filmului s-a schimbat - şi, pentru că lumea filmului nu se schimbă fără ca lumea-pur-şi-simplu să se schimbe, am început să vedem conspiraţii peste tot...

"Departamentul" amintit mai sus are grijă ca nimic din ce apare în filme să nu rişte a fi acuzat că nu seamănă cu realitatea. Toţi oamenii preşedintelui a fost o punere pe (marele) ecran a unei "afaceri" care deja fusese pusă pe micile ecrane ale televizoarelor: Watergate. În acest caz, conspiraţia a existat prima, filmul a urmat. Dar există şi abateri de la regulă: Wag the Dog (Înscenarea), filmul lui Barry Levinson despre un preşedinte implicat într-un scandal sexual căruia un "doctor de scenarii" angajat de Casa Albă îi inventează un conflict internaţional pentru a abate atenţia de la micul flirt de alcov, a precedat scandalul Clinton-Lewinsky. Ne putem, pe bună dreptate, întreba: dacă nu exista filmul lui Levinson, ar mai fi izbucnit scandalul cunoscut de toată lumea - cu rochia pătată, trabucul şi Kenneth Starr...? Şi, mai departe: dacă nu exista Conversaţia lui Coppola, ar mai fi urmat, la nici un an după, Watergate-ul...? Poate că cei implicaţi în sumbra afacere prezidenţială văzuseră, şi ei, capodopera premiată la Cannes şi asta le-a dat idei: nu putem şti nimic cu certitudine care să nu poată fi probat ca opusul său...