poveşti cu şi despre bibelouri Baroni, contese, peşti, beţivi, gheişe, trandafiri, Buddha, acvile, raţă, gîscă, cioară, pui de căprioară, vînători, Michael Jackson, copii, degeneraţi, pitici, căruţaşi, Moş Crăciun, ieniceri, Stan, Bran, sirene... Pe toţi aceştia, şi pe mulţi alţii, îi puteţi urmări, stimaţi iubitori ai bibeloului de pretutindeni, în orice magazin de sticlărie-menaj prevăzut cu raion de porţelanuri. Un astfel de aşezămînt comercial există, evident, şi în cartierul bucureştean Militari - zona Veteranilor -, între o frizerie de stat şi o cofetărie unde vara se vinde îngheţată apoasă. Pe una din tejghele odihneşte, iată, o lampă de birou, străjuită de un marchiz cu alură de Hugh Grant: pomeţi înalţi, tunsoare bros. Tînărul priveşte cu nesmintită dragoste spre o purtătoare de crinolină care, necorespunzînd la amoarea lui, i-a întors spatele. Privind mai atent la angelul radios, am observat asemănarea perfectă dintre aceasta şi celelalte locatare ale haremului de porţelan, semn că fabricanţii autohtoni de bibelouri au idei puţine dar fixe în ceea ce priveşte frumuseţea feminină. Toate au păr şaten, lung pînă la umeri (nu există blonde!), ochi conturaţi cu negru, dar fardaţi violent astfel încît să pară albaştri şi gură minusculă, cu buze ţuguiate. Şi pentru că aceste arătări trebuia, cum se spune, să poarte un nume, demiurgii născători de porţelanuri le-au botezat Dalia, Ofelia, Otilia... domniţe suave, hipersensibile şi tuberculoase, supuse bărbatului-stăpîn. Iat-o, de pildă, pe Dalia: poartă o rochie albă, cu multe volane şi mîneci creţe ca nişte verze. Privirile îi sînt îndreptate în jos, spre buchetul de trandafiri pe care îl ţine în mînă, sau mai la sud, către balerinii cu ciucuri. Creatorul ei a dorit-o, probabil, tristă, îngîndurată sau reflectînd la nimicnicia existenţei umane în această lume rea. N-a reuşit decît să-i imprime o uitătură tul