Cînd, la începutul săptămînii trecute, Colin Powell, noul secretar de stat american, a discutat cu Kofi Anan, secretarul general ONU, posibilitatea ca Statele Unite să-şi reconsidere politica faţă de Irak, ambasadorii acreditaţi la New York au crezut că este vorba despre căutarea unor căi paşnice de ieşire din "impasul actual". Influentul ziar New York Times publicase un articol care, după ce constata ineficienţa sancţiunilor economice, părea că pledează pentru ridicarea lor. După victoria din 1991, coaliţia condusă de americani cu aprobarea tuturor organismelor internaţionale a cerut dezarmarea Irakului (acţiune controlată de inspectori internaţionali) şi a stabilit zone de interdicţie, locuite de kurzi, patrulate de aviaţia anglo-americană. Se presupunea astfel că pot fi împiedicate din aer persecuţiile la care regimul lui Saddam îi supune la sol pe kurzi. Activitatea inspectorilor internaţionali a fost, în toţi aceşti ani, însoţită de felurite bănuieli, dezminţiri, interdicţii, înşelătorii şi pisho-drama inspecţiilor a culminat, acum doi ani, cu violente bombardamente menite să sancţioneze sabotarea de către autorităţile irakiene a echipei de inspectori ce tot cerea să verifice un loc suspect. Pentagonul a afirmat că ofensiva de atunci împotriva Bagdadului ar fi făcut între 600 şi 1.600 de victime. Urmări au fost mai multe: nici un fel de inspectori nu au mai fost acceptaţi pe teritoriul Irakului; embargoul economic a continuat cu efecte nefaste, dacă nu catastrofale pentru nivelul de trai şi starea de sănătate a poporului; zvonurile despre achiziţiile masive de arme căpătau din cînd în cînd substanţă în paginile ziarelor; kurzii ocrotiţi se foloseau de orice posibilitate pentru a fugi; aviaţia militară anglo-americană a efectuat peste o sută de misiuni de luptă "de rutină", vizînd obiective militare. Se bănuia că permisiunea de a vinde cantităţi restrînse