In Romania, sprijinirea educatiei e considerata doar in mica masura o prioritate, in deplina contradictie cu realitatea unei lumi contemporane bazata pe tehnologie, in care departajarea natiunilor se face tocmai in functie de capacitatea lor de inovare, de nivelul de educatie Un sondaj de opinie recent, efectuat in ianuarie 2001de un institut specializat, ISOP, indica unele lucruri interesante din perspectiva analizei sanselor de reusita a unor reforme adevarate in contextul politic si social actual din Romania. Spre exemplu, 92% dintre cei intervievati cred ca statul ar trebui sa se implice mult si foarte mult in rezolvarea problemelor societatii romanesti. Iar cind vine vorba de a identifica domeniile care trebuie sprijinite cu prioritate, agricultura, cu 51%, si industria, cu 21%, se detaseaza clar in fata invatamintului (3,2%) si cercetarii (1,1%). Cifrele exprima realitatea unei societati cu un segment rural foarte extins, de citeva ori mai mare ca in Ungaria, Cehia sau Slovacia, cu un segment muncitoresc in general slab calificat si neproductiv "agatat" de fabrici cu tehnologii depasite, dominat de spaima zilei de miine, derutat si deprimat. O astfel de comunitate absoarbe greu schimbarea si continua sa ramina prizoniera unor mentalitati de tip traditional si unei dependente puternice de autoritatile de stat pe care le injura in permanenta, dar de la care asteapta sistematic solutii salvatoare: case, butelii, locuri de munca. De aceea si ciclurile electorale exprima, in ultima instanta, nivelul de incredere al populatiei in capacitatea diferitelor forte politice de a pune statul la treaba in favoarea ei. Nu e locul sa discutam aici daca o astfel de societate, in principal de tip traditional, e mai buna sau mai rea decit cea de tip occidental, preponderent urbana, angajata mai mult in servicii decit in industrie, ca sa nu mai vorbim de agricultura, grevata si ea