Se pare că se apropie de sfîrşit publicarea Dicţionarului limbii române (DLR), dicţionarul-tezaur patronat de Academia Română, început de Sextil Puşcariu şi continuat după al doilea război mondial, cu anumite modificări în normele redacţionale, de cercetători de la institutele de lingvistică din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Fasciculele apărute în ultima vreme sînt două: Tomul XIII, partea I, Litera V (V- veni) poartă ca dată a apariţiei, pe coperta interioară, anul 1997; pentru Tomul XIV, Litera Z, anul publicării este 2000. Primul volum a fost elaborat la Iaşi, de lexicografi de la Institutul de Filologie Română "Alexandu Philippide", iar cel de-al doilea la Bucureşti, la Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan". În Cuvîntul înainte la acest ultim tom, semnat de redactorii responsabili - Marius Sala şi G. Mihăilă -, este rezumată istoria complicată a dicţionarului: de la fişele lui Al. Philippide, de la rolul de coordonator al lui Puşcariu şi apariţia în fascicule între 1907 şi 1949, pînă la reluarea (în "serie nouă") sub conducerea lui Iorgu Iordan, Alexandru Graur şi Ion Coteanu, cu primele fascicule (din Tomul VI, litera M) publicate între 1965 şi 1968. Pentru a ajunge la sfîrşitul alfabetului (cu unele anticipări şi reveniri), urmează să mai apară partea a doua a tomului XII, cu litera U, ca şi părţile a doua şi a treia din tomul XIII, conţinînd continuarea literei V şi literele W, X, Y. Următorul pas va consta în umplerea golurilor, prin completarea literelor rămase neterminate - D (în 1949 apărea fascicula D-de) şi L (cum se ştie, seria veche se întrerupsese la cuvîntul lojniţă) - şi prin introducerea celor necuprinse din raţiuni de sistem ortografic (K, Q). Responsabilii actuali ai dicţionarului anunţă publicarea unor volume care să reia şi să integreze părţile vechi (din D, J, L) şi speră în realizarea unui Supliment care să unifice mai mult seria veche şi