O Scrisoare către prietenii mei români din revista Elet es Irodalom, reluată în Dilema din 16-22 februarie, s-a dovedit un cutremur, cu multe replici (Andrei Pleşu, Z. Ornea, Pavel Câmpeanu, Theodor Baconsky, Mircea Iorgulescu - toate în acelaşi număr al Dilemei, altele, probabil, în cele ce vin). Cum autorul scrisorii este un bun cunoscător al României (născut la Cluj, a studiat tot acolo filosofia şi filologia clasică, emigrînd ulterior în Ungaria, unde s-a numărat printre disidenţii cei mai redutabili) şi un om de o sclipitoare inteligenţă, iuţeala de mînă a intelectualilor români înscrişi în replică nu trebuie să ne mire. Scrisoarea însăşi e un minunat prilej de a discuta lucruri care ne privesc îndeaproape sau pe care le-am tot amînat, conform obiceiului pămîntului (dar să nu exagerăm: nici noi n-am stat chiar degeaba), încît a fost nevoie să vină cineva din afară şi să ne tragă de mînecă. Să adaug că este foarte enervant felul în care ne vede Tamás. Nu spun că şi neadevărat, cel puţin în cîteva privinţe. Ce e drept, nici nu prea sîntem învăţaţi să primim lecţii. Buna credinţă nu ne calmează deloc orgoliul. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, Tamás se lasă furat, în focul polemicii, de o înţelegere din cale afară de tendenţioasă a unor lucruri, amestecînd, cum se zice, borcanele, aşa încît numele, textele ori atitudinile pe care le evocă fac, de la un punct încolo, o varză de toată frumuseţea (i-a spus-o şi Pleşu).

În ce mă priveşte, mă despart de autorul scrisorii în trei puncte, care mi se par importante:

1. Tamás adoptă în consideraţiile sale despre intelectualii români de ieri şi de azi, despre regimul Ceauşescu şi despre tragicomica ascensiune a lui Vadim în alegerile recente o perspectivă de stînga, pe care n-ar fi cinstit să i-o reproşez, dacă nu l-ar conduce la eroarea de a confunda dreapta cu extrema dreaptă, liberalismul cu fasci